ROŞU ŞI NEGRU
353
— Dar cîtă inteligenţă îţi trebuie ca să dai o lovitură de spadă ? Şi, după ce li se întîmplă asta, pălăvrăgesc atîta despre ea ! spuse domnişoara de Sainte-H6r6dite, verişoara Mathildei.
— Mie asemenea povestiri îmi plac. Să iei parte la o bătălie adevărată, la o bătălie a lui Napoleon, unde erau ucişi zece mii de ostaşi, mi se pare că e o dovadă de curaj. Cînd înfrunţi primejdia, ţi se înalţă sufletul şi scapi de plictiseala în care bieţii mei adoratori par cufundaţi; iar plictiseala asta e molipsitoare. Căruia dintre ei i-a trecut prin minte să facă ceva extraordinar ? Vor să mă ia de nevastă, grozavă ispravă ! Eu sînt bogată, iar tata îşi va avansa ginerele. Ah! dacă s-ar găsi măcar unul care să aibă puţin haz!
Felul Mathildei de a vedea lucrurile: plin de însu-llcţire, limpede, neobişnuit, îi strica, precum se vede, lim-bajul. Adesea, cîte uri cuvînt pe care-1 rostea era prost privit de prietenii ei atît de politicoşi. Şi dacă Mathilde n-ar fi fost la modă, prietenii ei ar fi mărturisit, poate, că limbajul îi era puţin cam prea colorat pentru gingăşia femeiască.
Domnişoara de La Mole, la rîndul ei, era cu totul ne-dreaptă faţă de frumoşii cavaleri care mişună în Bois de Houlogne. Mathilde privea viitorul nu cu groază, căci ar fi însemnat să aibă un simţămînt viu, ci cu o silă rar întîlnită Iu vîrsta ei.
Ce putea să-şi mai dorească ? Averea, obîrşia nobilă, Initligenţa, frumuseţea, după cum se spunea şi după cum ■ 11 dea şi ea, i le dăruise soarta din plin.
lată oare erau gîndurile celei mai invidiate moşteni-Hp.iic din foburgul Saint-Germain, pe vremea cînd înce-MiiM-ră să-i placă plimbările cu Julien. Orgoliul lui o Lunca şi admira iscusinţa acestui mic-burghez. „Va izbuti
Dostları ilə paylaş: |
