Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

ŞI NEGRU

57

■pitase o moştenire şi se spovedise părintelui Chdlan, BiArlurisindu-i gîndul de-a se mărita cu Julien. Preotul se jfeurura din toată inima de norocul prietenului său, dar

...... ii fu fnirarea cînd Julien îi răspunse, cu o hotărîre de

■Clintit, că oferta domnişoarei Elisa nu-i putea conveni.

Ia seama, fiul meu, la ce se petrece în inima ta, îi ■!'«■< preotul încruntînd sprîncenele; eu te felicit pentru »li 11 ii chemare pe care o simţi, dacă numai din pricina ei lltipreţuieşti o avere mai mult decît îndestulătoare. S-au ■plinit cincizeci şi şase de ani de cînd păstoresc în Ver-Şi totuşi, după cît se pare, voi fi dat afară din ■jbfl. Asta mă mîhneşte, deşi am un venit de opt sute de mtc. Şi îţi spun asemenea lucruri, ca să nu-ţi faci iluzii Ityiprc starea de preot. Dacă te gîndeşti să te dai bine pe i cei mari, pieirea veşnică te aşteaptă fără greş. Ai i ■ .1 s.l faci avere, dar va trebui să-i vatămi pe cei sărmani nefericiţi, să-1 linguşeşti pe subprefect, pe primar, pe ui cu vază şi să-i slujeşti patimile. Purtarea asta, care în inc se cheamă a şti să trăieşti, poate, pentru un mirean, nu însemne numaidecît pierderea mîntuirii sufleteşti, r preoţii n-au încotro : ei trebuie să strîngă avuţie sau în mea asta, sau în lumea cealaltă, cale de mijloc nu există, i, dragul meu, chibzuieşte bine şi întoarce-te peste Ifrl zile să-mi dai un răspuns hotărît. Desluşesc cu Rilhnire în străfundul firii tale o tainică înflăcărare care nu mi vesteşte cumpătarea şi renunţarea desăvîrşită la bunurile pămînteşti, trebuincioase unui preot. Mintea ta Bjirifl mă face să nădăjduiesc în bine: dar îngăduie-mi HA ţi spun, adăugă bunul preot cu ochii în lacrimi, dacă ai ii preot, aş tremura pentru mântuirea ta.

Julien se ruşina de emoţia care îl cuprinsese; pentru

I.....ia dată în viaţă vedea că e iubit; plînse cu o duioşie

i ii i seamăn şi se duse să-şi ascundă lacrimile în pădurea Pi i mare de deasupra orăşelului.

„De ce mă aflu în starea asta ? se întrebă el în sfîrşit.

mii că aş putea să-mi dau de-o sută de ori viaţa pentru

hunul părinte Ch61an, şi totuşi, el mi-a dovedit mai adi-

n< uiri că nu sînt decît un neghiob. Pe el, mai ales, trebuie