II Şl NEGRU
397
Ba nu, dacă îmi dai voie; eşti menit unor lucruri umil mai importante. Dacă pleci, vei pleca spre nord... ba Chior, vorbind milităreşte, te consemnez în casă. M-ai îndatora dacă n-ai lipsi niciodată mai mult de două-trei un ir putea să am nevoie de dumneata dintr-un mo-m< ni într-altul.
lulicn salută şi plecă fără să răspundă un cuvînt, li nulu I pe marchiz foarte mirat. Nu era în stare să vorbi .im a , şi se încuie în odaia lui. Acolo, putu să-şi exage-rc/< iii voie soarta lui crudă.
\sadar, gîndi el, nici nu pot măcar să plec undeva, depui ic ! Dumnezeu ştie cîte zile mă va mai opri marchizul Iu Paris. Doamne ! Ce-am să mă fac ? Şi n-am un prie-u n sa mă sfătuiască: părintele Pirard nu mi-ar îngădui să li inun nici prima frază, contele Altamira mi-ar propune
utru în vreo conspiraţie. Şi totuşi, înnebunesc, simt «mu ; înnebunesc! Cine mă va putea călăuzi ? Ce-am să mi 11
CAPITOLUL XVIII Clipe cumplite
Şi ea îmi mărturiseşte! îmi spune totul, pînă în cele mai mici amănunte l Iar ochii ei aât de minunaţi, privind ţintă în ochii mei, zugrăvesc dragostea pe care o simte pentru altul!
SCHILLER
I domnişoara de La Mole, îneîntată, nu se gîndea decît
i i ii Irea că era cît pe ce să fie ucisă. Ba chiar îşi spunea:
vi cdnic să-mi fie stăpîn, fiindcă era gata să mă ucidă.
Iţi tineri frumoşi din lumea bună ar trebui contopiţi lao-
să ajungă la o asemenea pornire pătimaşă ? Tre-
i ecunosc că era tare drăguţ cînd s-a urcat pe scaun
l pună spada la loc, exact în poziţia pitorească în care
398
STENDHAL
o aşezase tapiţerul decorator ! La urma urmei, n-am fost prea nebună îndrăgostindu-mă de el."
în clipele acelea, dacă s-ar fi ivit vreun prilej să reînceapă legăturile de dragoste cu Julien, ar fi făcut-o cu plăcere. Julien, încuiat în odaia lui, după ce răsucise de două ori cheia în broască, se zbătea în cea mai cumplită disperare. în nebunia lui, se gîndea să i se arunce la picioare. Dacă, în loc să stea ascuns într-un loc dosnic, ar fi rătăcit prin grădină şi prin casă, aşa fel încît să nu scape prilejurile ivite, poate că într-o singură clipă groaznica suferinţă i s-ar fi schimbat în fericirea cea mai vie.
Dar tocmai iscusinţa aceasta, a cărei lipsă i-o reproşăm, l-ar fi împiedicat să făptuiască gestul acela sublim de a lua spada, gest care, în clipa aceea, îl făcea să pară atît de frumos în ochii domnişoarei de La Mole. Toana aceasta, prielnică lui Julien, dură toată ziua; Mathilde se gîndea cu încîntare la scurtele clipe în care îl iubise şi le regreta.
„De fapt, îşi spunea ea, dragostea mea pentru bietul băiat n-a durat, în ochii lui, decît de la ora unu după miezul nopţii, cînd l-am văzut ivindu-se pe scară cu buzunarele pline de pistoale, şi pîrjă la ora opt dimineaţa. Căci un sfert de oră mai tîrziu, pe cînd ascultam liturghia la Saint-Valere, am şi început să mă gîndesc că el se va crede stăpînul meu şi că s-ar putea prea bine să încerce a mă supune prin teroare."
După cină, în loc să fugă de Julien, domnişoara de La Mole îi vorbi şi aproape că-i ceru s-o urmeze în grădină; el se supuse. încercarea aceasta nu-1 ferici. Mathilde, fără să-şi dea prea bine seama, se lăsă învinsă de dragostea care o cuprinsese iar. îi plăcea nespus de mult să se plimbe cu el şi privea plină de curiozitate mîinile care, iu dimineaţa aceea, apucaseră spada ca s-o ucidă.
După o asemenea faptă, după tot ce se întîmplase, nu mai putea fi vorba de vechile lor discuţii.
Dostları ilə paylaş: |