mi in
NEGRU
417
u ' iu decît să-i istovească lui trupul, neatingînd it mima sau mintea Mathildei, şi-i lăsau soarta la
> pA rea că un singur lucru i-ar fi putut alina într-o ii.I suferinţa; să-i vorbească Mathildei. Dar ■ II incliA/.nit, totuşi, să-i spună ?
ii li ;ista cugeta adînc, într-o dimineaţă, pe la ■pic, cfnd, pe neaşteptate, Mathilde intră în biblio-
ilomnule, că vrei să-mi vorbeşti, i | lumiH/eule ! Cine ţi-a spus ? Şl Iu cu, ce-ţi pasă ? Dacă eşti un om lipsit de L ni i poţi distruge, sau cel puţin poţi încerca s-o ■ti primejdia asta, pe care n-o cred adevărată, H| n-o să mă împiedice să fiu sinceră. Nu te mai iu-
.....lle ; imaginaţia mea nebună m-a înşelat...
linului lovitura aceasta năprasnică, Julien, doborît i de durere, încercă să se justifice. Nici nu
I......i ceva mai absurd. Te poţi justifica pentru vina
i jjIiki cuiva ? Dar mintea nu mai era deloc stăpînă li lui. Un instinct orb îl împingea să-şi întîrzie ui privinţa soartei sale. I se părea că, atîta vreme şic, lotul nu e încă sfîrşit. Mathilde nici nu-1 as-pînă şi sunetul vorbelor lui o scotea din i" ii nchipuise că el va avea îndrăzneala s-o între-
iiiMim aţa aceea, o chinuiau la fel de mult şi re-pentru cinstea pierdută, şi cele ale orgoliului. \ ora nimicită, am putea spune, de ideea îngrozi-i ti Idusc drepturi asupra ei unui neînsemnat preot, i ţflran. „E aproape ca şi cum aş avea să mă sico slăbiciune pentru unul dintre lachei", îşi
■ i ni clipele cîrid îşi exagera nenorocirea.
n H firile îndrăzneţe şi mîndre, nu e decît un pas de • împotriva propriei lor fiinţe, pînă la furia împo-i ihhi; iar pornirile furiei le sînt, în acest caz,
■ pili ute.
Dostları ilə paylaş: | 
