Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

NKGRU

479

' bruscă îi dăduse puţin la o parte pelerina; I *ftri umerii fermecători. Părul ei, uşor răvăşit, îi Hiumiirc nespus de plăcută... fli pe ce să se dea bătut. Dar îşi spuse: „E de rostesc un singur cuvînt nechibzuit şi iar o să lungul şir al zilelor trăite cu deznădejdea în suflet. dr Renal găsea îndemnuri să facă ce-i poruncea isi.i din înalta societate nu-şi lasă inima să i se Ifc II alunei cînd şi-a dovedit ei însăşi, prin motive , i m i ebuie să fie tulburată." mic v;Uul acesta cît ai clipi şi, tot cît ai clipi, îşi 11.11 ii

ţtnnv mîinile pe care Mathilde i le strîngea într-ale ■dll respect, se depărta puţin de ea. Tăria nici Ml nu poate trece dincolo de-atît. Apoi adună ■orile doamnei de Fervaques, împrăştiate pe di-I aparenţa unei politeţi deosebite, dar ne-I in i lipa aceea, adăugă : bmnişoara de La Mole va binevoi să-mi îngăduie ■I jjliidcsc la toate acestea. T§ depărta repede şi ieşi din bibliotecă; îl auzi Una după alta, toate uşile. Inii nu c deloc tulburat, îşi spuse ea. Dar de ce tru ? E înţelept, prudent, bun; eu am greşit ii şi-ar putea închipui cineva."

upra acestui fel de a vedea lucrurile, aproape fericită în ziua aceea, căci se dărui cu • i. i . s-ar fi zis că niciodată sufletul ei nu fu-

trufie, şi încă de ce trufie ! Iii salon, cînd un lacheu anunţă sosirea doam-i iques, Mathilde tresări îngrozită; glasul la-■ pfiru sinistru. Neputînd să îndure prezenţa Btrcşal, ieşi din salon, grăbită. Julien, puţin

nk<;ru

481

li ti uşi, astăzi nu e ziua lor de mers la operă, se Ui n .cîtăgrabă!"

i' o hotărîse pe maică-sa să vină la Bouffes, era grozavă loja pe care o prietenă a casei se o ofere. Voia doar să vadă dacă Julien îşi va 'iiia aceea cu doamna mareşal.
CAPITOLUL XXXI

S-o fac să se teamă

Iată, deci, marea minune a civi­lizaţiei ! Din dragoste, ap. făcut o afacere oarecare.

BARNAVE

i I duse imediat în loja doamnei de La Mole.

111111111 ră mai întîi ochii înlăcrimaţi ai Mathildei;

I se stăpînească; în lojă nu se aflau decît

i mi mare însemnătate, prietena care le împru-imiiilc şi cîteva cunoştinţe ale ei. Mathilde îşi I peste mîna lui Julien; părea că uitase orice

LdC maică-sa. Şi, aproape sugrumată de plîns, i ■ !• t ii un cuvînt: garanţii! I ni in să nu-i vorbesc, îşi zise Julien, el însuşi

■ -ii, iscunzîndu-şi de bine, de rău ochii cu pal­ii nu că-1 orbea candelabrul prea luminos al ce-

H Ilea rînd de loji. Dacă vorbesc, o să-şi dea mi de tulburat, sunetul glasului mă va trăda şi |i I pierde totul."

in mic îi erau mult mai dureroase decît dimi-I ti\ usese răgaz să se înduioşeze. Se temea să n-o I» M.iihilde cuprinsă de trufie. Ameţit de dra-■ oluptate, se hotărîse să nu-i vorbească.