ţi NEGRU
505
illuldc hotărî să se supună, dar se feri să-i arate lui i isoarea tatălui ei; cu firea lui sălbatică, ar fi
bec vreo nebunie.
■ i i înd îi dădu de veste lui Julien că e locotenent i Irl l>ucuria lui nu mai cunoscu margini. Şi nu e m n< o închipuim, dacă ne gîndim la ambiţia lui de ■IU şi la marea dragoste pe care o avea acum pen-•l>i i St himbarea numelui îl înmărmuri. ■ urma urmei, gîndi el, romanul meu s-a terminat şi ■Mic îmi revine tot meritul. Am ştiut să fac să mă bl monstrul ăsta de trufie, adăugă el privind-o pe ■c ; tatăl ei nu poate trăi fără ea şi ea nu poate trăi
CAPITOLUL XXXV O furtună
Dă-mi, Doamne, mediocritatea! MIRABEAU
i ■ 11 ic preocupat; nu răspundea decît pe jumătate ' caldă care i se arăta. Rămînea tăcut şi întune-[Hli iodată nu păruse atît de mare, atît de minunat în ■ftlhildei. Ea se temea ca nu cumva cine ştie ce la-
i .1 a orgoliului lui să strice totul. ^|inM|><- în fiecare dimineaţă, Mathilde îl vedea pe p|t l'irard sosind în casa lor. „Nu cumva, prin el, | iii sliişise cîteva din intenţiile marchizului? Mar-B hiMişi, mînat de vreo toană, nu-i scrisese oare lui ■ ' I >upă o bucurie atît de mare, cum să-şi explice ^B| lui Julien ? Nu îndrăzni să-1 întrebe. ii ■'.//.) /;/.' ea, Mathilde! în dragostea ei pentru i mestecă, începînd de atunci, ceva nedesluşit, o spaimă aproape. Sufletul ei rece şi ■im Minţi din iubire tot ce e cu putinţă să simtă o «""'■«A în excesul acesta de civilizaţie pe care Pa-1.111.1
■ l NKGRU
Dostları ilə paylaş: |
