Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

l

pi--

K)iimnul de Frilair părea mirat de numele acesta, ■tilde îi arătă mai multe scrisori ale ministrului de ■I, adresate domnului Julien Sorel de la Vernaye.

• Vedeţi, domnule, că tata se îngrijea de viitorul lui. Hm căsătorit în taină şi tata dorea să-1 vadă ofiţer Hlor înainte de a da în vileag căsătoria aceasta, cam Htyiuilă pentru o femeie din familia La Mole.

Un Ide observă că expresia de bunătate şi de blîndă ic pierea pe măsură ce domnul de Frilair ajungea la J)criri importante. Şiretenia şi o adîncă falsitate i se Hflw .iu pe chip.

^wtlele mai avea încă îndoieli; şi recitea pe îndelete H) oficiale.

Bl V Colos aş putea să trag din destăinuirile acestea ciu-' ■■« întreba el. Iată-mă dintr-o dată în relaţii intime li iricnă a vestitei doamne mareşal de Fervaques, ne-iilolputernică a preasfinţitului episcop de***, prin iţi .ijunge episcop în Franţa. Ceea ce priveam ca pe lipeetivă îndepărtată a viitorului îmi iese înainte pe plate. E un prilej care m-ar putea duce la îndeplini-luior dorinţelor."

început, Mathilde se sperie de schimbarea neaştep-oxpresiei omului acestuia atît de puternic, cu care singură într-o locuinţă izolată. „Nu zău ! îşi spuse ud, n-ar fi fost oare mult mai rău dacă nu tulburam > r"ismul rece al unui preot sătul de putere şi de

mu de calea rapidă şi neprevăzută spre episcopat, mc deschidea în faţa ochilor, mirat de inteligenţa Idei, domnul de Frilair îşi pierdu cumpătul pentru o l tomnişoara de La Mole îl văzu gata să-i cadă la pi-, nemurind de ambiţie nestăpînită. mul se limpezeşte, gîndi ea; nimic nu va fi cu nepu-1 i pentru prietena doamnei de Fervaques." Şi, în

....... simţămînt de gelozie încă destul de dureros,

ii curajul să-i explice că Julien era prietenul

li liimnei mareşal şi că îl întîlnea aproape zilnic acolo

hulitul episcop de ***.

■ ,i

SI NEGRU

529

■li^cnt şi, mai ales, foarte prudent. Nimic n-ar fi fost |n> simplu, decît să se ascundă în grădinile domnului de I, pe care le cunoaşte atît de bine. Acolo, fiind ipe sigur că nu va fi nici văzut, nici prins, nici bănuit, i s-o ucidă pe femeia pe care era gelos, laţionamentul acesta, atît de logic în aparenţă, o Wto pînă la urmă din sărite pe Mathilde. Sufletul ei ^■ru, dar sătul de prudenţa searbădă pe care lumea ■ nocoate că zugrăveşte fidel inima omenească, nu era H| 18 înţeleagă uşor fericirea de a-ţi bate joc de orice fel ■riidcnţă, fericire care poate fi atît de vie într-un suflet HtA ml. în clasele înalte ale societăţii din Paris, unde ^k Mathilde, patima nu se poate despuia decît rareori fcudcnţă, şi pe fereastră te arunci de la al cincilea etaj. ■ sllrşit, părintele de Frilair căpătă convingerea că o fcrfjic. li dădu a înţelege Mathildei (şi minţea, fără ■•In) că poate dispune cum vrea de procurorul li' luai să susţină acuzarea împotriva lui Julien. lup.i ce sorţii îi vor alege pe cei treizeci şi şase de ju-inierveni direct şi personal pe lîngă cel puţin trei-llllniieci.

l»t n Mathilde nu i s-ar fi părut atît de frumoasă dom-H Ur Frilair, nu i-ar fi vorbit atît de clar decît la a cincea H) ti ţasea întrevedere.

CAPITOLUL XXXIX

Intriga

Castres, 1676. — Un frate şi-a ucis sora în casa de alături; genti­lomul acesta mai săvîrşise o crimă. Tatăl lui, împărţindu-le în taină cinci sute de taleri consilierilor, i-a salvat viaţa.

LOCKE, Călătorie în Franţa

i in.i .1. |a episcopie, Mathilde nu şovăi să-i trimtă i i doamnei de Fervaques; teama de a se compro-