Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

i___________________________

I | Sr ascunde patima, şi totuşi se trădează / Prin însăşi taina ei; aşa cum j itf gi til cer / Furtună grea vesteşte (engl.) (n. t).

74

STENDHAI

— Domnule, îi spuse Julien, credeţi că cu un alt pr ceptor copiii dumneavoastră ar fi făcut aceleaşi progre pe care le-au făcut cu mine ? Dacă nu, continuă Juliefl fără să-i lase domnului de R6nal timp să deschidă gural cum de îndrăzniţi să mă mustraţi că nu mă ocup îndeajum de ei ?

Domnul de Rânal, abia venindu-şi în fire din tean care îl cuprinsese, îşi spuse că ţărănuşul ăsta vorbea cu ton atît de neobişnuit pentru că, pesemne, îi făcuse alte neva o propunere mai avantajoasă şi vrea să-1 pară Julien, cu cît vorbea mai mult, cu atît era mai furios.

— Pot să trăiesc şi fără dumneavoastră, domnul^ adăugă el.

— Zău, îmi pare foarte rău că te văd atît de nervos, îl răspunse domnul de R£nal bîlbîindu-se puţin.

Servitorii se aflau la cîţiva paşi de ei, ocupaţi cu aşezai tul paturilor.

— Nu de asta am nevoie, domnule, urmă Julien din fire. Gîndiţi-vă la ticăloşia cuvintelor pe care mi le-a spus, şi încă în faţa unor femei!

Domnul de R6nal înţelegea prea bine ce-i Julien, şi o luptă cumplită îi sfîşia sufletul. Iar Julie^ înnebunit de-a binelea de mînie, se nimeri să-i strige :

— Ştiu unde să mă duc, domnule, cînd voi părăsi < dumneavoastră.

La auzul acestor cuvinte, domnul de Renal îl şi văzi pe Julien instalat la domnul Valenod.

— Bine, spuse el în sfîrşit, oftînd de parcă ar fi cheJ mat chirurgul să-i facă cea mai dureroasă operaţie, pri-l mese cererea dumitale. începînd de poimîine, zi întîi a] lunii, îţi voi plăti cincizeci de franci pe lună.

Lui Julien îi veni să rîdă şi rămase uimit: toată r se topise.

„Nu-1 dispreţuiam îndeajuns pe animalul ăsta, îM spuse el. Pesemne că numai aşa se pricepe să ceară scuza un suflet atît de josnic."

Copiii, care ascultaseră cu gura căscată întreaga scenă dădură fuga în grădină să-i spună mamei că domnii

• ■-l¹ ŞI NEGRU

75

■Ui Un era tare mîniat, dar că avea să aibă cincizeci de li m. i pe lună.

luhcn îi urmă din obişnuinţă, fără să-i arunce măcar o Iii im ic domnului de Rânal, pe care îl lăsă foarte iritat.

l >omnul Valenod mă costă, va să zică, o sută şaizeci M opl de franci, îşi zicea primarul. Trebuie neapărat să-i min vreo cîteva vorbe răspicate despre felul cum se ■Hyii|eş(e de hrana copiilor găsiţi."

. Peste o clipă, Julien se afla din nou faţă în faţă cu Htnnul de Rânal:

Vreau să mă spovedesc părintelui Ch61an; am Mi mi ca să vă anunţ că voi lipsi cîteva ore.

Vai, dragă Julien ! făcu domnul de R6nal rîzînd cît ■ poate de fals. Poţi lipsi toată ziua dacă vrei, ba chiar şi ^Hh<. scumpul meu. Ia calul grădinarului pînă la Ver-

Amm se duce să-i dea răspuns lui Valenod, gîndi f llniiinul de Rânal. Nu mi-a făgăduit nimic, dar trebuie să ■m «A i se mai răcorească minţile tinerelului ăstuia."

Julien o şterse numaidecît şi urcă spre codrii prin care mc poate merge de la Vergy la Verrieres. Nu se grăbea să ■lungă la părintele Chelan. Departe de a-şi dori să se su-Eunn la o nouă scenă de ipocrizie, avea nevoie să vadă limpede în inima lui şi să dea ascultare unor sumedenii de ■Intţflminte care îl frămîntau.

„Am cîştigat o bătălie, îşi spuse el de îndată ce se văzu tu pădure, departe de privirile oamenilor. Aşadar, am lUţiif'at o bătălie!"

( uvintele acestea făceau ca întreaga lui situaţie să-i ¹ «puia în cele mai frumoase culori şi-i mai liniştiră puţin Iflflinîntarea.

„ lală-mă cu o leafă de cincizeci de franci pe lună. Tare f li i Ini ie să se fi temut domnul de Renal! Dar de ce ?"

Tot gîndindu-se de ce s-o fi temut omul acela fericit şi puici nic, împotriva căruia cu un ceas mai înainte spumega uY ininie, Julien se pomeni pînă la urmă cu sufletul înseni-li.u Şi, timp de cîteva clipe, se simţi aproape mişcat de