Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

(IcIlOMM. .1

I

Aşa-i primarul din Verrieres, domnul de Renal. După i. a Străbătut strada cu un aer grav, intră la primărie şi dispare din ochii călătorului. Dar după o sută de paşi, dacă acesta îşi continuă plimbarea, dă cu ochii de-o casă destul de arătoasă şi, prin grilajul de fier care o împrej-

ROŞU ŞI NEGRU

13

muieşte, zăreşte grădini minunate. Mai sus, linia zării, alcătuită din colinele Burgundiei, e făcută parcă să desfete ochii. Priveliştea asta îl îndeamnă pe călător să uite atmosfera îmbîcsită de interesele băneşti care începuse să-1 înăbuşe.

Şi află că proprietarul casei e tot domnul de Rânal. Locuinţa asta frumoasă, clădită din piatră şi aproape gata acum, şi-a făcut-o din cîştigul realizat de pe urma marii fabrici de cuie. Familia lui, se spune, e de vjţă spaniolă străveche, şi, după cîte vorbeşte lumea, s-a statornicit în partea locului cu mult înainte de cucerirea lui Ludovic al XlV-lea¹.

De la 1815 , domnului de Rânal îi e ruşine că e indus­triaş : 1815 1-a făcut primar în Verrieres. Zidurile în te­rasă, susţinînd diversele părţi ale grădinii acesteia măreţe care, din treaptă în treaptă, coboară pînă la Doubs, sînt şi ele răsplata priceperii domnului de Rânal în negoţul cu fier.

Să nu vă aşteptaţi să găsiţi în Franţa grădinile pitoreşti care împrejmuiesc oraşele manufacturiere ale Germaniei: Leipzig, Frankfurt, Niirnberg etc. în Franche-Comt6, cu cît ridici mai multe ziduri, cu cît îţi ticseşti proprietatea cu pietre rînduite unele peste altele, cu atît dobmdeşti dreptul la stima vecinilor. Grădinile domnului de R6nal, împănate de ziduri, mai sînt admirate şi pentru că el a cumpărat, cu bani grei, anumite parcele din terenul pe care se întind acum. De pildă, joagărul acela a cărui ciu­dată aşezare pe malul rîului Doubs v-a izbit cînd aţi intrat în Verrieres şi unde aţi observat numele SOREL, scris cu litere uriaşe pe tăblia care domină acoperişul, ocupa, acum zece ani, locul unde se ridică în momentul de faţă zidul celei de-a patra terase a grădinii domnului de Rânal.

1 Provincia Franche-Comte a fost alipită Franţei în vremea lui Ludovic al XlV-lea, în 1678.

2 Adică după restauraţia Bourbonilor.

14

STENDHAL

Cu toată mîndria lui, domnul primar a fost nevoit să stăruie multă vreme pe lîngă bătrînul Sorel, un ţăran as­pru şi încăpăţînat, a trebuit să-i numere mult aur ca să-1 hotărască să-şi mute maşina în altă parte. Cît priveşte rîuleţul public care punea joagărul în mişcare, domnul de Rfinal, datorită trecerii de care se bucură la Paris, a primit încuviinţarea să-i schimbe albia. Favoarea asta i s-a făcut după alegerile din YSihlt

Lui Sorel i-a dat patru pogoane pentru unu, la cinci sute de metri mai încolo, pe malurile rîului Doubs. Şi, cu toate că poziţia asta era mult mai prielnică pentru negoţul lui cu cherestea de brad, moş Sorel, cum i se spune de cînd s-a îmbogăţit, s-a priceput să stoarcă din nerăbdarea şi din mania de-a fi proprietar, care îl rodea pe vecinul său, o sumă de şase mii de franci.

Nici vorbă că oamenii cu scaun la cap de prin partea locului au criticat învoiala asta. Odată, într-o zi de dumi­nică, cu vreo patru ani în urmă, pe cînd se întorcea de la biserică îmbrăcat în hainele lui de primar, domnul de Renal îl văzu de departe pe bătrînul Sorel, înconjurat de cei trei fii ai lui, privindu-1 şi zîmbind. Zîmbetul acela a înfipt un cui în inima domnului, primar; de-atunci îl bate gîndul că ar fi putut să facă învoiala cu mai puţine parale.

Ca să te bucuri de stima tuturor la Verrieres, principa­lul e ca, oricîte ziduri ai ridica, nu cumva să adopţi vreu­nul din planurile aduse din Italia de zidarii" care, primăvara, străbat trecătorile munţilor Jura ca să ajungă la Paris. O astfel de idee năstruşnică i-ar aduce ne­prevăzătorului constructor veşnica faimă de cap sucit şi l-ar pierde pentru totdeauna în ochii oamenilor înţelepţi şi cumpătaţi care împart dreptul la stimă în Franche-Comt6.

De fapt, oamenii cu cap din partea locului exercită cel mai plicticos despotism ; din pricina cuvîntului acestuia urît, şederea în orăşel este greu de îndurat pentru cineva

ROŞU ŞI NEGRU

15

care a trăit în marea republică numită Paris. Tirania opi­niei, şi încă ce opinie! e la fel de neghioabă în orăşelele Franţei ca şi în Statele Unite ale Americii.

CAPITOLUL II