Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

92

STENDHAU

Departe de a se mîndri sau măcar de a fi recunoscăUM pentru sentimentele pe care, în seara aceea, doamna dfl Rânal le trăda prin semne prea vădite, frumuseţea, eleganţa prospeţimea îl lăsară aproape nepăsător. Curăţia suftafl tească, lipsa oricărui simţămînt de ură prelungesc, fărfl doar şi poate, durata tinereţii. Faţa îmbătrîneşte înaint™ de toate la cele mai multe dintre femeile frumoase.

Julien fu posac toată seara; pînă atunci nu se mînia» decît împotriva soartei şi a societăţii; dar, de cînd FouquB îi oferise un mijloc josnic de a se îmbogăţi, era tare mîniflH pe el însuşi. Adîncit în gîndurile lui, deşi din cînd în cînfl le mai spunea cîte o vorbă celor două prietene, pînă ■ urmă, fără să-şi dea seama, lăsă mîna doamnei de RâiwH Gestul acesta o tulbură adînc pe biata femeie: văzu în i un semn al ursitei.

Dacă ar fi fost sigură de dragostea lui Julien, poate i virtutea ar fi găsit putere să i se împotrivească. Dar, tf murînd de teamă că-1 va pierde pentru totdeauna, patir o rătăci într-atîta, încît apucă ea mîna lui Julien care, visarea lui, şi-o ţinea sprijinită de spătarul scaunului. AstM îl trezi pe tînărul ambiţios : ar fi vrut să-i aibă martori! clipa aceea pe toţi nobilii trufaşi care, cînd el stătea coada mesei, alături de copii, îl priveau cu un zîmbet aii de ocrotitor. „Femeia asta nu mă mai dispreţuieşte, spuse el, deci, am datoria faţă de mine însumi să-i fii amant." O asemenea idee nu i-ar fi venit în minte înaint de mărturisirile naive ale lui Fouque\

Hotărîrea luată pe neaşteptate fu un prilej plăcut a-şi petrece timpul. Julien îşi spunea : „Una dintre acest^ două femei trebuie să fie a mea". Observă că l-ar fi atra mai mult să-i facă curte doamnei Derville ; nu fiindcă ar I fost mai frumoasă, ci pentru că îl cunoscuse ca precepto^ stimat pentru ştiinţa lui, şi nu ca biet cherestegiu, purtînd la subsuoară o haină de lînă creaţă, aşa cum apăruse peii tru prima oară în faţa doamnei de Renal.

Şi tocmai sub înfăţişarea tînărului lucrător, roşind pînă-n albul ochilor, încremenit în faţa porţii