Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

k Un primar

\ H^¹ ^^aza ■ Nu e ea nimic, domnule ? Respectul neghiobilor, uluirea copiilor, invidia bogaţilor, dispreţul înţelepţilor.

BARNAVE¹

Din fericire pentru reputaţia de cîrmuitor a domnului de Rânal, un imens zid de susţinere era necesar promena­dei publice care se întinde de-a lungul colinei, la vreo sută de metri deasupra cursului rîului Doubs. Promenada îşi datorează poziţiei acesteia admirabile una dintre cele mai pitoreşti privelişti din Franţa. în fiecare primăvară, însă, apele ploilor o brăzdau, umplînd-o de hîrtoape şi făcînd-o de nefolosit. Neajunsul acesta, resimţit de toţi, îi dădu domnului de Rânal fericitul prilej de a-şi imortaliza ocîrmuirea printr-un zid înalt de douăzeci de paşi şi lung de vreo treizeci sau patruzeci de stînjeni.

Parapetul zidului, pentru care domnul de Rfenal fusese nevoit să bată de trei ori drumul pînă la Paris — căci pe­nultimul ministru de interne se declarase duşman de moarte al promenadei din Verrieres — parapetul zidului siThrarţă" acum la patru picioare deasupra solului. Şi, ca pentru a-i înfrunta pe toţi; miniştrii prezenţi şi viitori, în momentul de faţă e împodorJîrculespezi de piatră cioplită.

De cîte ori, cu gîndul la balurile de la Paris, abia părăsite, şi cu pieptul rezemat de lespezile acelea mari, croite dintr-o preafrumoasă piatră cenuşie bătînd în al-

i Joseph Bamave (1761-1793), orator în Adunarea Constituantă în (im pul revoluţiei de la 1789

16

STENDHAL

bastru, nu mi-am adîncit privirile în valea rîului Doubs ! Dincolo, pe malul stîng, şerpuiesc vreo cinci sau şase vîlcele, în fundul cărora ochiul zăreşte limpede nişte pîraie. După ce au săltat din cascadă în cascadă, le vezi căzînd în Doubs. în munţii aceştia, soarele e foarte cald, iar cînd dogoreşte, la nămiezi, visarea călătorului e adum­brită, de-a lungul teraselor, de măreţii castani. Creşterea lor rapidă şi frumosul frunziş verde cu sclipiri albastre, castanii le datorează pămîntului cărat şi pus din porunca domnului primar dinapoia uriaşului său zid de susţinere, căci, cu toată împotrivirea consiliului municipal, el a lărgit promenada cu mai mult de şase paşi (pentru asta, deşi el e ultFa , iar eu sînt liberal, îl laud) şi iată de ce, după părerea lui şi a domnului Valenod, fericitul director al Aşezămîntului pentru săraci din Varrieres, terasa poate suferi o comparaţie cu aceea din Saint-Germain-en-Laye.

Cît despre mine, unul, eu nu-i găsesc decît un singur cusur DRUMULUI CREDINŢEI (numele acesta oficial poate fi citit în vreo cincisprezece sau douăzeci de locuri, pe plăci de marmură, care i-au adus o decoraţie în plus domnului de RSnal); cusurul Drumului credinţei, după a mea părere, e felul barbar în care ocîrmuirea pune să fie tăiaţi şi tunşi, pînă în ţesuturile vii, puternicii castani. în loc să se asemene, prin frunzişurile lor scunde, rotunde şi turtite, cu cele mai vulgare zarzavaturi, castanii n-ar dori decît să aibă formele acelea măreţe pe care le au în Anglia. Dar voinţa domnului primar e despotică, si, de două ori pe an, toţi arborii aparţinînd comunei sînt ciun­tiţi fără milă. Liberalii din partea locului pretind, dar ei exagerează, că mîna grădinarului oficial a devenit şi mai necruţătoare de cînd părintele Maslon a deprins obiceiul să ia el crengile tăiate.

Preotul acesta tînăr a fost trimis din Besancon, acum vreo cîţiva ani, ca să-1 supravegheze pe abatele Ch61an şi

i Adică ultraregalist,

l Aşezămînt public unde erau adăpostiţi oamenii fără mijloace de trai,

cu obligaţia de a presta muncă în schimbul locuinţei şi al hranei primite

ROŞU ŞI NEGRU

17

pe încă vreo cîteva feţe bisericeşti de prin împrejurimi. Un bătrîn chirurg-major din armata Italiei , retras la Verrieres, şi care cît trăise fusese, după spusele domnului primar, şi iacobin, şi bonapartist, a îndrăznit într-o bună zi să i se plîngă de ciuntirea periodică a frumoşilor copaci.

— îmi place umbra, i-a răspuns domnul de Rânal, ridicîndu-şi glasul atît cît se cuvine atunci cînd îi vorbeşti unui chirurg, membru al Legiunii de Onoare; îmi place umbra şi pun să fie tăiaţi copacii mei ca să facă umbră. Căci nu înţeleg ca un copac să aibă altă menire, mai ales atunci, cînd nu aduce venit, ca folositorul nuc.

Tată cuvîntul-cheie care hotărăşte totul în Verrieres: să aducă venit. El singur reprezintă modul obişnuit de a gîndi a peste trei sferturi dintre localnici.

Să aducă venit e ideea care hotărăşte totul în orăşelul acesta care vi se va părea atît de drăgup Străinul nou sosit, încîntat de farmecul răcoroaselor şi adîncilor vîlcele care îl împrejmuiesc, îşi închipuie mai întîi că localnicii sînt sensibili la frumos şi chiar că vorbesc cam prea des despre frumuseţea ţinutului lor ; nu poţi tăgădui că nu fac mare caz de ea, dar asta fiindcă frumuseţea locului atrage cîţiva străini, ai căror bani îi îmbogăţesc pe hangii, ceea ce, prin mijlocirea accizului, aduce venit oraşului.

într-o încîntătoare dimineaţă de toamnă, domnul de R6nal se plimba pe Drumul credinţei, la braţ cu soţia lui. Pe cînd îşi asculta soţul care vorbea cu un aer grav, ochii doamnei de R6nal urmăreau cu nelinişte mişcările a trei băieţaşi. Cel mai mare dintre ei, care să tot fi avut unspre­zece ani, se apropia mereu de parapet, ca şi cum ar fi vrut sâ se caţere deasupra. Un glas blînd îi rostea atunci nu­mele : Adolphe, şi copilul renunţa la planurile lui am­biţioase. Doamna de Rânal părea o femeie de treizeci de ani, încă deştul de frumoasă.

— S-ar putea să se căiască frumosul domn de la Paris, spunea domnul de Rfinal cu un aer ofensat şi cu obrazul

1 Armatele franceze care, sub comanda lui Napoleon, au luptat în 1796 în Italia.

18

STENDHAL

mai palid dccît de obicei. Mai am şi eu cîţiva prieteni la castel...¹

Dar, deşi vreau să vă vorbesc despre provincia asta pe două sute de pagini, n-aş avea cruzimea să vă fac să îndu­raţi lungimea şi întorsăturile savante ale unui dialog de provincie.

Frumosul domn de la Paris, atît de odios primarului din Verrieres, era chiar domnul Appert, care, cu două zile mai înainte, găsise mijlocul să pătrundă nu numai în puşcăria şi-n Aşezămîntul pentru săraci din Verrieres, dar şi în spitalul administrat gratuit de primarul şi de proprie­tarii mai de seamă din partea locului.

—— Dar ce necazuri poate să-ţi facă domnul acela din Paris, de vreme ce administrezi bunurile săracilor cu cea mai desăvîrşită cinste ? întrebă sfioasă doamna de RSnal.

— El n-a venit aici decît ca să reverse defăimarea, şi apoi o să publice articole în ziarele liberalismului.

— Dumneata nu le citeşti niciodată, dragul meu.

— Dar ni se vorbeşte despre articolele astea iacobine; asemenea lucruri ne distrag şi ne împiedică să facem bi­nele. Eu, unul, n-am să i-o iert niciodată preotului.

CAPITOLUL III Bunul săracilor

Un preot virtuos şi neintrigant e o binefacere cerească pentru un sat. FLEURY²

S

Trebuie ştiut că preotul din Verrieres, bătrîn de opt­zeci de ani, dar care datora aerului tare al munţilor o sănătate şi un caracter de nezdruncinat, avea dreptul să viziteze oricînd închisoarea, spitalul şi chiar Aşezămîntul pentru săraci. Iar domnul Appert, care de la Paris îi fusese

l E vorba de castelul de la Neuilly sau de la Saint-Cloud, cu alte cuvinte

curtea regală.

1 Claude Fleury (1640-1723), prelat francez, autor al unei Istorii ecleziastice.