Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

KOŞU ŞI NEGRU

137

le idor, că pentru mine viaţa n-a început decît în cupa cînd le-am văzut; că în cele mai nebuneşti ceasuri ale tinereţii mole nici n-am visat măcar fericirea pe care ţi-o datorez; ifl îţi jerfesc viaţa mea, sufletul meu. Tu ştii că-ţi jertfesc ţi mai mult chiar. Dar se pricepe oare omul acela la jertfe ? Spune-i, spune-i ca să-i faci în ciudă, că puţin îmi pasă de loţi răuvoitorii şi că pentru mine nu există decît o singură nenorocire pe lumea asta, nenorocirea de a-1 vedea »t himbîndu-se pe singurul om care mă leagă de viaţă. Ce fericire pentru mine să o pierd, să i-o pot dărui ca jertfă şi

| Ifl nu mă mai tem pentru copiii mei.

Fii sigur, scumpul meu, că dacă există o scrisoare ano-

Inimă, ea vine de la fiinţa asta odioasă, care vreme de şase «ni m-a urmărit cu vocea-i grosolană, povestindu-mi des­pre cum ştie să sară călare, despre înfumurarea lui ne-

I fundă, înşiruindu-mi la nesfîrşit toate însuşirile lui.

Dar există, într-adevăr, o scrisoare anonimă ? Răule, lui A ce voiam să discut cu tine. Dar nu, bine ai făcut. Klrîngîndu-te în braţe, poate pentru cea din urmă oară, n aş fi putut niciodată să discut cu mintea limpede, cum fMi* atunci cînd sînt singură. De-acum înainte, fericirea ttonstră nu va mai fi atît de uşoară. Te va necăji asta ? Da, tu zilele cînd nu vei primi vreo carte plăcută de la domnul l'uuque. Jertfa s-a împlinit; mîine, fie că există sau nu o limnimă, îi voi spune şi eu soţului meu că am primit una

j ţi efi trebuie, deîndată, să-ţi ofere o ieşire convenabilă, să jjflNcască vreun pretext onorabil şi, cît mai'curînd, să te tri­mit A la rudele tale.

Vai, dragul meu, vom fi despărţiţi două săptămîni, ptiiiic chiar o lună ! Du-te; recunosc, vei suferi la fel de lunii ca şi mine. Dar, în sfîrşit, iată singurul mijloc de-a Inl.li ui a urmările scrisorii anonime. Nu e prima pe care a |tmnii-o soţul meu, şi încă pe socoteala mea. Vai, cum Iii.ii i îdeam pînă acum de ele !