Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

158

STENDI1AI

e totul în lumea asta. Ca să munceşti cu vrednicie în via Domnului şi să nu fii cu totul mai prejos de atîţia savanţi părtaşi la muncă, trebuie învăţătură; trebuie să petreci la seminarul din Besanşon doi ani foarte costisitori; e, deci, neapărată nevoie să faci economii, şi asta ar fi mult mal uşor dintr-o leafă de opt sute de franci plătită trimestri;il, decît dintr-una de şase sute de franci pe care o cheltuieşti de la o lună la alta. Pe de altă parte, cerul, punîndu-1 lînjtf copiii domnului de Rânal şi, mai ales, insuflîndu-i peni in ei o dragoste deosebită, nu părea să-i arate oare că nu se cuvine să părăsească educaţia lor pentru a altora ?...

Julien atinse un grad atît de înalt în genul acesta de artă a vorbirii, care a înlocuit rapiditatea de acţiune din vremea Imperiului, îneît, pînă la urmă, îi fu silă lui îi să-şi asculte cuvintele.

Cînd se întoarse acasă, găsi un valet al domnului Valenod; valetul, îmbrăcat în mare ţinută, îl căutase prin tot oraşul ca să-i aducă o invitaţie la masă pentru ziua aceea.

Julien nu călcase niciodată pragul domnului Valenod ; cîteva zile mai înainte nu se gîndise decît cum ar fao, tragă vreo cîteva ciomege pe spinare fără să fie trimis iu judecată. Deşi masa era anunţată la ora unu, Julien găsi că e mai cuviincios să se înfăţişeze la douăspreze< jumătate în cabinetul de lucru al domnului director al Aşezămîntului pentru săraci. Şi îl găsi, desfăşurîndu-m toată importanţa, în mijlocul unui maldăr de dosare Favoriţii lui negri şi groşi, chica enormă, fesul grecesc pus ştrengăreşte pe vîrful capului, pipa cît toate zilele, papucii brodaţi, lanţurile groase de aur încrucişîndu-i-se pcsir piept în toate direcţiile şi toată găteala asta de bogătaş din provincie care se crede om cu mare trecere nu-1 impresiu nă pe Julien ; ba chiar se gîndi şi mai mult la ciomegele p< care i le datora.