Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

ROŞU ŞI NEGRU

215

Se trudise o săptămînă ca să-i placă unui elev, care trăia tn harul sfinţeniei. Se plimbase cu el prin curte, îi ascul­tase cu fruntea plecată toate dobitociile. Şi, deodată, Izbucnise furtuna, bubuise tunetul, iar cuviosul seminarist ti strigase, respingîndu-1 cu grosolănie:

— Ascultă, fiecare pentru el în lumea asta. Nu vreau Nfl mă lovească trăsnetul: pe tine te-ar putea trăsni Dum-nczeu ca pe-un nelegiuit, ca pe-un Voltaire.

Scrîşnind din dinţi de furie şi ridicîndu-şi ochii spre cerul brăzdat de fulgere, Julien strigase: „Aş merita să mă înec dacă aş adormi în timpul furtunii! Să încercăm cuce-11 rea altui pedant."

Tocmai suna pentru lecţia de istorie sfîntă, ţinută de pflrintele Castanede.

Pe ţăranii aceştia tineri, înspăimîntaţi de greutatea muncii şi de sărăcia de-acasă, părintele Castanede îi învăţă în ziua aceea că fiinţa atît de grozavă în ochii lor, otfrmuirea, nu avea putere reală şi legitimă decît în virtu­tea împuternicirii date de reprezentantul lui Dumnezeu M pămînt.

Făceţi-vă vrednici de bunătatea papii, prin sfinţenia Icţii voastre, prin supunere oarbă, fiţi ca un toiag în numile lui, adăugă el, şi o să căpătaţi un loc minunat, de undi' veţi porunci ca nişte stăpîni, fără nici un fel de Control, un loc de unde nu veţi putea fi clintiţi; un loc i'Aruia ocîrmuirea îi plăteşte o treime din ceea ce i se cu­vine, iar credincioşii, îndrumaţi de predicile voastre, cele-lalte două treimi.

La sfîrşitul lecţiei, părintele Castanede se opri în un le.

— Tocmai preotului i se potriveşte zicala: omul simţeşte locul, le spuse el elevilor strînşi în jurul lui. Eu, unul. am cunoscut parohii la munte, ale căror venituri din

lujbe erau cu mult mai mari decît ale parohiilor de oraş. Te umpleai de bani, fără să mai pui la socoteală păsările giiisc, untul proaspăt şi alte mii de bunătăţi mărunte ; iar plenlul e cel dintîi chemat, rfu încape îndoială : nu există praznic să nu fie poftit, sărbătorit etc.