Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i



Yüklə 1,95 Mb.
səhifə12/274
tarix05.01.2022
ölçüsü1,95 Mb.
#76081
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   ...   274
KOŞIJ ŞI NEGRU

41

— N-am să vă bat copiii niciodată, doamnă. V-o jur ni lata lui Dumnezeu.

Şi, rostind cuvintele acestea, îndrăzni să-i ia mîna şi s-o ducă la buze. Ea se miră de gestul lui şi gîndi că s-ar cuveni nfl se supere. Vremea fiind foarte călduroasă, doamna de KCnal avea braţul gol sub şal, iar mişcarea lui Julien, pen-ti o a-i duce mîna la buze, i-1 dezgoli în întregime. După dleva clipe ea se mustră singură; i se păruse că nu se in­dignase destul de repede.

Domnul de R6nal, care auzise glasuri, ieşi din cabine­tul lui. Cu acelaşi aer măreţ şi patern pe care îl lua la primărie cînd oficia o căsătorie, îi spuse lui Julien:

— Trebuie neapărat să-ţi vorbesc înainte de-a da ochii i n copiii.

Apoi îl pofti pe Julien într-o încăpere şi o reţinu şi pe Hoţia sa, care voia să-i lase singuri. După ce uşa fu închisă, domnul de R6nal se aşeză, grav.

— Părintele mi-a spus că eşti un băiat cumsecade. Aici, toată lumea îţi va da cinstirea cuvenită, iar eu, dacă voi fi mulţumit, te voi ajuta pînă la urmă să-ţi faci o si-i naţie. Vreau ca de-acum înainte să nu-ţi mai vezi nici ru­dele, nici prietenii. Purtările lor nu pot folosi copiilor mei. Iată treizeci şi şase de franci pentru prima lună; dar Iţi cer cuvîntul că nu-i vei da nici un ban din suma asta tatălui dumitale.

Domnul de R6nal îi purta pică bătrînului fiindcă fu­sese mai şiret decît el.

— Acum, domnule, căci la porunca mea toată lumea din casă îţi va spune domnule, şi vei simţi ce înseamnă să miri în casa unor oameni aleşi, acum, domnule, socot că n ar fi nimerit ca fiii mei să te vadă în haină. Slugile l-au va/.ut ? o întrebă domnul de Rânal pe soţia sa.

— Nu, dragul meu, îi răspunse ea pierdută în gînduri.

— Cu atît mai bine. îmbracă asta, îi spuse domnul de Rânal tînărului mirat, dîndu-i o redingotă de-a lui. Şi-acum, haide la domnul Durând, postăvarul.

Peste un ceas şi ceva, cînd domnul de Renal se întoarse cu noul preceptor îmbrăcat în negru din cap



42

STENDHAL


pînă-n picioare, îşi găsi soţia şezînd în acelaşi loc. Ea se simţi liniştită de prezenţa lui Julien şi, privindu-1, uită să-i mai fie frică de el. Julien nu se mai gîndea deloc la ea; în ciuda neîncrederii în soartă şi în oameni, sufletul lui, în clipa aceea, era ca al unui copil; i se părea că trăise ani întregi din clipa cînd, cu trei ore mai înainte, tremurase în biserică. Văzu însă înfăţişarea rece a doamnei de Rânal şi pricepu că era mînioasă fiindcă îndrăznise să-i sărute mîna. Dar simţămîntul de orgoliu pe care i-1 dădea atinge­rea veşmintelor, atît de diferite de cele purtate pînă atunci, îl scotea din minţi şi dorea atît de mult să-şi ascundă bu­curia, încît toate mişcările lui aveau ceva brusc şi nebu­nesc în ele. Doamna de R6nal îl privea mirată.

— Trebuie să fii serios, domnule, dacă vrei să fii res­pectat de copiii şi de slugile mele, îi spuse domnul de Rânal.

— Domnule, îi răspunse Julien, mă stinghereşte îmbrăcămintea asta nouă. Sînt un biet ţăran şi n-am purtat niciodată decît haină. Dacă îmi daţi voie, m-aş duce să mă încui în odaia mea.

— Cum ţi se pare noua noastră achiziţie ? îşi întrebă domnul de Rânal soţia.

Dintr-o pornire aproape instinctivă, şi de care cu sigu­ranţă că nu-şi dădu seama, doamna de R6nal îi ascunse soţului ei adevărul.

— Nu sînt la fel de încîntată pe cît eşti dumneata de ţărănuşul ăsta. Te porţi cu el în aşa fel, încît o să devină un obraznic pe care, în mai puţin de-o lună, vei fi nevoit să-1 dai afară.

— Ei, şi dacă-1 dăm afară, mă va costa cel mult o sută; de franci, iar orăşelul Verridres se va obişnui să vadă un preceptor la copiii domnului de Renal. Nu mi-aş fi atins scopul dacă l-aş fi lăsat pe Julien în boarfele lui de lucrător. Dacă l-aş da afară, i-aş opri, bineînţeles, costu-
mul negru pe care i l-am comandat la postăvar. Şi nu i-ar ii u ii ne decît hainele de gata, găsite la croitor, cu care I am îmbrăcat.

Ora petrecută de Julien în odaia lui i se păru doamnei 'ic Kfinal o clipă. Copiii, cărora le fusese anunţată sosirea noului preceptor, o omorau cu întrebările. în sfîrşit, lulicn se ivi. Era alt om. Ar fi greşit dacă s-ar spune că piua grav: era gravitatea în carne şi oase. Fu prezentat copiilor şi le vorbi cu un aer care-1 miră pînă şi pe domnul de RCnal.

— Mă aflu aici, domnilor, le spuse el sfîrşindu-şi luvîntarea, ca să vă învăţ limba latină. Ştiţi ce înseamnă să »pui pe dinafară o lecţie. Iată sfînta Biblie, urmă el,

ii.Hindu-le un volum in-32, legat în piele neagră. Aici e partea care cuprinde povestirea vieţii domnului nostru llsus Cristos, partea numită Noul Testament. Am să vă pun deseori să spuneţi lecţiile pe de rost. Acum, însă, puneţi-mi mie întrebări.

Adolphe, cel mai mare dintre copii, luase cartea.

— Deschide-o la întîmplare, urmă Julien, şi citeşte-mi (iiimul cuvînt dintr-un alineat. Voi spune pe de rost cartea fillnlă, legea purtării noastre, a tuturora, pînă cînd mă veţi opri.

Adolphe deschise cartea, citi un cuvînt, şi Julien spuse pe de rost întreaga pagină, cu aceeaşi uşurinţă cu care ar li vorbit franţuzeşte. Domnul de Rânal îşi privea inumfător soţia. Copiii, văzînd uimirea părinţilor, deschi­seseră ochii mari. Un servitor veni în uşa salonului. Julien 'cntinuă să vorbească latineşte. Servitorul rămase mai iniii nemişcat, apoi dispăru. Curînd, se iviră la uşă came-nsia doamnei şi bucătăreasa; Adolphe deschisese cartea iii opt locuri diferite şi Julien recitase mereu, cu aceeaşi uşurinţă.


Yüklə 1,95 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   ...   274




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin