Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

I i Mutic Alacoque (1647-1690), călugăriţă din congregaţia Sacre-Coeur. i publicaţie engleză de orientare liberală; a apărut din 1802 pînâ în 1929,

242

STENDHAI.

ceptării unui anumit guvern; drept recunoştinţă, ar fi pn mit titlul de duce.

Marchizul îi cerea zadarnic, de ani de zile, avocatului său din Besancpn, o situaţie limpede şi precisă asupra procesului din Franche-Comt6. Dar cum ar fi putut să-l lămurească celebrul avocat într-un proces din care nici el nu înţelegea nimic ?

Hîrtiuţa dată de părintele Pirard lămurea totul.

— Dragă părinte, îi spuse marchizul după ce isprăvi, în mai puţin de cinci minute, toate formulele de politeţe şi întrebările asupra chestiunilor personale, dragă părinte, în mijlocul aşa-zisei mele prosperităţi, îmi lipseşte timpul de a mă ocupa serios de două lucruşoare, altminteri destul de importante: familia şi afacerile. în linii gem rale, mă îngrijesc de soarta familiei şi vreau s-o fac cît mai strălucitoare; dar mă îngrijesc şi de propriile mele plăceri, care trebuie să aibă neapărat întîietate, cel puţin dupS părerea mea, adăugă el citind mirarea în ochii preotului.

Deşi un om inteligent, preotul se minuna văzînd un bătrîn care vorbea atît de făţiş despre plăcerile lui.

— Oameni care să muncească există, nici vorbă, Paris, continuă marele senior; dar s-au cocoţat toţi la et jul cinci; şi de cum mă apropii de vreunul, îşi şi ia Ic cuinţa la etajul al doilea, iar nevastă-sa îşi fixează zi primit oaspeţi; prin urmare adio muncă, adio alte strada nii decît acelea de a părea om de lume. Asta le e singu grijă de cum îşi fac rost de pîine. Pentru procesele mele ba, la drept vorbind, pentru fiecare proces luat în parti am avocaţi care se spetesc; unul mi-a murit mai alaltăici i de o boală de piept. Dar pentru afacerile mele, în general mă crezi oare, părinte, că de trei ani mi-am pierdut nădejdi i să mai găsesc un om care, în timp ce scrie pentru mine, dea osteneala să se gîndească puţin la ce face ? De altfel, toate astea nu sînt decît o introducere. Pe dumneata te si mez şi, aş îndrăzni să adaug, deşi te văd pentru prima oa că îmi eşti drag. Vrei să-mi fii secretar, cu opt mii de l

ci anual sau chiar şaisprezece mii ? De cîştigat, tot (

KOŞU ŞI NEGRU

243

i iştiga, ţi-o jur; şi m-aş îngriji să-ţi păstrez parohia pentru /iua cînd nu ne-am mai înţelege.

Părintele Pirard refuză; dar, spre sfîrşitul discuţiei, încurcătura în care îl vedea pe marchiz îi dădu o idee:

— Am lăsat în fundul seminarului un biet tînăr care, clacă nu greşesc, va fi rău persecutat. Dacă era un simplu cfllugăr, s-ar fi aflat de mult in pace . Pînă acum, tînărul «testa nu ştie decît latina şi Sfintele Scripturi; dar nu-i de­loc imposibil să vădească într-o bună zi mari însuşiri, fie I i predicator, fie ca duhovnic. Nu ştii ce va face; dar are focul sacru şi poate să ajungă departe. Mă gîndeam să-1 dau episcopului nostru, dacă am fi avut vreodată unul turc să vă semene puţin la felul de a privi oamenii şi tre-

| burile. ₍

— De unde e tînărul dumitale ?

— E fiul unui cherestegiu din munţii noştri, dar l-aş crede mai degrabă copilul din flori al vreunui bogătaş.

văzut că a primit o scrisoare anonimă sau pseudo-mionimă cu un cec de cinci sute de franci în ea.

— Ah, e Julien Sorel, spuse marchizul.

- De unde ştiţi cum îl cheamă ? se miră preotul. Şi, cum roşise din pricina întrebării:

— Asta n-am să ţi-o spun niciodată, îi răspunse mar-thl/ul.

— Ei bine, urmă preotul, puteţi încerca să vi-1 faceţi | imetar; e un tînăr energic şi inteligent; într-un cuvînt, | nirriiă să încercaţi.

- De ce nu ? se învoi marchizul. Dar nădăjduiesc că | tui i în stare să se lase mituit de prefectul poliţiei sau de [ilkineva, ca să fie iscoadă în casa mea ? Atîta aş avea | Im potrivă.

După ce părintele Pirard îl linişti în privinţa aceasta, mu. hi/ul luă o hîrtie de o mie de franci.

Trimite-i banii aceştia de drum lui Julien Sorel; llpiinc-i să vină la mine.

I • umilă în mănăstirile catolice.

I

244

STENDHAI.

— Se cunoaşte că locuiţi la Paris, zise preotul. Nu ştiţi ce tiranie apasă asupra noastră, a bieţilor provinciali, şi mai ales asupra preoţilor care nu se au bine cu iezuiţii. N-au să-i dea drumul lui Julien Sorel, ba chiar au să găsească motivele cele mai iscusite, au să-mi răspundă că e bolnav, că scrisorile s-or fi pierdut la poştă etc, etc.

— Voi lua zilele acestea o scrisoare din partea mi trului către episcop, hotărî marchizul.

—, Uitam o măsură de prevedere, continuă preotul; tînărul, deşi e dintr-o familie de rînd, are o inimă nobilă şi n-ar avea nici un rost dacă i-aţi jigni orgoliul; s-ar prosti pur şi simplu.

— Asta îmi place, spuse marchizul; am să-1 fac cole­gul fiului meu. E de ajuns atîta ?

Peste cîtăva vreme, Julien primi o scrisoare cu o scriere necunoscută şi purtînd ştampila poştei din Châlon ; în ea găsi un mandat pentru ridicarea banilor de la un negustor din Besangon şi înştiinţarea să vină imediat la Paris. Scrisoarea era semnată cu un nume fictiv, dar des-chizînd-o Julien tresări; o frunză căzu la picioare, acesta^j era semnul stabilit cu părintele Pirard.

Nu trecu nici un ceas de la primirea scrisorii şi Julien fu chemat la episcopie, unde se pomeni întîmpinat cu o| bunătate de-a dreptul părintească. Citîndu-i din Horaţiu episcopul îi aduse, asupra înaltei situaţii care îi hărăzită la Paris, laude foarte iscusite, dar, dr mulţumire, acestea aşteptau explicaţii. Julien nu putu spună nimic, întîi de toate fiindcă nu ştia nimic, şi înalt-preasfîntul căpătă multă stimă pentru el. Unul dinii, preoţii mărunţi ai episcopiei îi scrise primarului, care grăbi să aducă el însuşi un paşaport semnat, dar cu nu­mele călătorului lăsat în alb.

înainte de miezul nopţii, Julien se afla la Fouqud, cărui minte aşezată mai mult se miră decît se arăl îneîntată de viitorul ce părea că-1 aşteaptă pe prietenul său.

— Pînă la urmă, ai să capeţi vreo slujbă de-a ocîrr rii şi ea te va sili să faci un lucru pentru care ziarele te I ocări zdravăn, îi spuse alegătorul liberal. Şi, datorită ac tei ruşini, voi afla veşti despre tine. Aminteşte-ţi că, von

l>ind chiar din punct de vedere bănesc, tot e mai bine să dştigi o sută de ludovici într-un negoţ sănătos de lemn, al căror stăpîn eşti, decît să primeşti patru mii de franci de la ncîrmuire, fie şi a regelui Somolon.

Julien nu văzu în vorbele lui decît îngustimea de minte a unui burghez de la ţară. El avea să apară, în sfîrşit pe arena faptelor de seamă. Fericirea de a merge la Paris, unde îşi închipuia că sînt numai oameni foarte intriganţi, foarte ipocriţi, dar la fel de politicoşi ca episcopul de Bcsanţon şi ca episcopul de Agde, făcea să pălească orice ultceva în ochii lui. I se înfăţişă prietenului său ca un om lipsit de puterea de a dispune de el însuşi din pricina scri­sorii părintelui Pirard.

A doua zi către amiază, cînd ajunse la Verrieres, se «lintea omul cel mai fericit din lume; nădăjduia s-o re­vadă pe doamna de Rfinal. Se duse mai întîi la primul său iu lotitor, părintele Chelan. Dar fu întîmpinat cu deose­bita răceală.

— Crezi că-mi eşti cumva îndatorat ? îi vorbi părin­tele Ch61an, fără să-i răspundă la salut. Ai să iei masa cu mine şi, cît mîncăm, voi trimite să ţi se închirieze un cal; itpoi vei părăsi oraşul fără să dai ochii cu nimeni.

— A asculta înseamnă a te supune, îi răspunse Julien «.1 un seminarist get-beget; şi nu mai fu vorba decît despre teologie şi despre frumosul grai latinesc.

După-masă Julien încalecă, merse o leghe, apoi, /ftrind un crîng şi nefiind nimeni în preajmă ca să-1 poată vedea, se afundă în desiş. Pe înserat, trimise calul înapoi. Mai tîrziu, intră la un ţăran care se învoi să-i vîndă o scară iţi să i-o ducă pînă la păduricea de deasupra DRUMULUI I KI'DINŢEI din Verrieres.

— Sînt un biet nesupus la încorporare... sau un miitrabandist, îi spuse ţăranul, luîndu-şi rămas bun de la ci, dar ce-are a face ! Scara e bine plătită, şi eu însumi am incul prin ceasuri grele în viaţa mea.

1 'ra întuneric beznă. Pe la unu din noapte, Julien, cu Huna la spinare, intră în Verrieres. Coborî cît putu mai degrabă în albia torentului care străbătea minunatele Hi,ui ini ale domnului de R6nal la o adîncime de peste trei