ROŞU ŞI NEGRU
257
in.ii ales." Avea toată stîngăcia unei femei puţin obişnuite i ii asemenea griji şi, în acelaşi timp, curajul unei fiinţe fitre nu se teme decît de primejdii de altă natură şi cu ni ii li mai cumplite.
Pe cînd Julien înfuleca cu poftă, iar iubita lui făcea glume pe seama mesei cam frugale, căci îi era groază să vorbească serios, uşa odăii fu zgîlţîită cu putere. Era domnul de Renal.
— De ce te-ai încuiat ? îi strigă el.
Julien abia avu vreme să se vîre sub canapea.
— Cum ?! eşti îmbrăcată ? spuse domnul de R6nal un i ind; mănînci şi ţi-ai încuiat uşa cu cheia ?
într-o zi obişnuită, întrebarea aceasta, pusă cu toată uscăciunea conjugală, ar fi tulburat-o pe doamna de Renal, dar acum simţea că soţul ei n-avea decît să se iplece un pic ca să dea cu ochii de Julien; căci domnul de Hcnal se aşezase pe scaunul unde stătuse Julien cu un minut n iu înainte, chiar în faţa canapelei.
Durerea de cap servi drept scuză la toate. în timp ce jomnul de R6nal, la rîndul lui, îi povesti pe larg toate itnianuntele partidei pe care o cîştigase la biliardul Cazinoului — „o partidă de nouăsprezece franci, pe cinstea (nea!" adăugă el — doamna de R6nal zări pe scaun, la trei paşi în faţa lor, pălăria lui Julien. Devenind şi mai culmă, începu să se dezbrace şi, într-o clipă, trecînd repede prin spatele soţului, zvîrli o rochie pe scaunul cu
Dostları ilə paylaş: |