ROŞU ŞI NEGRU
279
spunea el; lumea îi lăuda mereu; dar ei n-aveau nimic comun cu ochii ăştia." Julien n-avea destulă experienţă ca să-şi dea seama că focul care licărea din cînd în cînd în ochii domnişoarei Mathilde — aşa auzise că o cheamă — era focul vioi al inteligenţei. Cînd ochii doamnei de Rânal se însufleţeau, atunci mocnea în ei focul patimilor sau inii ignarea plină de mărinimie la auzul vreunei fapte rele. Spre sfîrşitul mesei, Julien găsi cuvîntul care să exprime frumuseţea ochilor domnişoarei de La Mole: „Sînt sdnteietbri", îşi spuse el. Altminteri, fata semăna leit cu inaică-sa, care îi displăcea din ce în ce mai mult şi încetă no mai privească. în schimb, contele NoTbert i se părea iiclmirabil în toate privinţele. Julien era atît de cucerit de înfăţişarea contelui, îneît nu-i veni în minte să fie invidios ţi nici să-1 urască pentru faptul că era mai bogat şi mai nobil decît el.
Găsi însă că marchizul pare plictisit. Cînd să se aducă cel de-al doilea fel, domnul de La Mole îi spuse fiului său:
— Norbert, îţi cer să fii bun cu domnul Julien Sorel, |u care l-am luat de curînd în statul meu major şi din care vreau să fac un om, dacă îmi va da posibilitatea. E secreta-i ui meu, îi spuse marchizul vecinului său, şi scrie cela cu
Dostları ilə paylaş: |