ROŞU ŞI NEGRU
319
meritat decoraţia, dar eu o am, şi trebuie să lucrez în spiritul ocîrmuirii care mi-a dăruit-o."
CAPITOLUL VIII Care decoraţie e mai de preţ
Apa ta nu mă răcoreşte, spuse duhul însetat. Şi totuşi, e fîntina cea mai rece din tot Diar-Bekirul.
PELLICO1
într-o zi Julien se întorcea de la minunata moşie din Villequier, situată pe malurile Senei, moşie căreia domnul de La Mole îi purta un deosebit interes, pentru că, dintre toate, era singura ce aparţinuse vestitului Boniface il( La Mole. Acasă, o găsi pe marchiză şi pe fiica ei, sosite |c laHyeres.
Julien era acum un dandy şi se pricepea în arta de a trai la Paris. Tînărul secretar se purtă cu o răceală dcsăvîrşită faţă de domnişoara de La Mole. Părea că a ui-i.u cu totul vremurile cînd ea îi cerea cu atîta voie bună amănunte despre arta lui de a cădea de pe cal.
Domnişoara de La Mole îl găsi mai înalt şi mai palid. Talia şi ţinuta lui nu mai aveau nimic provincial; dar nu toi aşa era şi felul lui de a vorbi: în privinţa aceasta mai ţtnstra încă prea multă seriozitate, prea mult simţ practic.
j ( u toate însuşirile acestea, pline de înţelepciune datorită
l nrgoliului, Julien n-avea nimic slugarnic sau de rînd în felul de a vorbi; simţeai doar că prea multe lucruri i se |inreau încă pline de însemnătate. Dar se vedea că e în
[ Marc să dovedească ceea ce spune.
- îi cam lipseşte spontaneitatea, dar nu-i lipseşte
! inului, îi spunea domnişoara de La Mole marchizului,
Dostları ilə paylaş: | 
