Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

390

STENDHAL

Ce putea fi mai uşor decît să se întîlnească în biblio­tecă, la urma urmei, ca să se-nţeleagă ?

— Pot intra, fără să stîrnesc bănuieli, în orice parte a casei, adăugă Julien, aproape pînă şi în camera doamnei de La Mole.

Dar trebuia neapărat să treacă prin camera mamei, ca să ajungă în aceea a fiicei. Dacă Mathilde găsea că e mai bine să vină totdeauna pe scară, s-ar fi expus fericit ca ni­meni altul primejdiei acesteia neînsemnate. *i Ascultîndu-1, Mathilde era uimită de tonul lui triumfător. „Aşadar îmi e stăpîn !" îşi spuse ea. Şi o cu-prinseră de pe acum părerile de rău. Judecata ei limpede se îngrozea de marea nebunie săvîrşită. Dacă ar fi putut, Mathilde s-ar fi nimicit şi pe ea, şi pe Julien. în clipele cînd, prin puterea voinţei, îşi înăbuşea remuşcările, timi­ditatea şi pudoarea în suferinţă o făceau tare nefericită. Nu-şi închipuise niciodată că se va afla într-o asemenea stare îngrozitoare.

„Trebuie, totuşi, să-i vorbesc, îşi spuse Mathilde în cele din urmă; aşa se obişnuieşte, îi vorbeşti amantului." Şi atunci, ca să-şi facă datoria, şi cu o gingăşie aflată mai mult în cuvintele pe care le folosea decît în sunetul glasu­lui, îi povesti feluritele hotărîri pe care le luase în privinţa lui, în aceste ultime zile.

Mathilde hotărîse că dacă va dovedi curajul să se urce pînă la ea cu ajutorul scării, aşa cum îi ceruse, avea să i se dăruie toată. Dar niciodată nu s-au spus cu un ton mai glacial şi mai politicos lucruri atît de gingaşe. într-atît de rece era întîlnirea lor ! Te-ar fi făcut să urăşti dragostea, nu alta! Ce lecţie de morală pentru o fată fără minte! Merită oare să-ţi pierzi viitorul pentru asemenea clipă ?

După îndelungi şovăieli, care pentru un observator su­perficial ar fi putut să pară zămislite de ura cea mai înverşunată, atît de greu se lăsau învinse, chiar în faţa