Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

I'li Si A.

^I H " l nu se ivi; şi în lojă nu se aflau decît oameni de I itl limpul cît dură primul act al operei, Mathilde se In bărbatul pentru care simţea, extazul celei mai H mi- iubiri; iar în actul al doilea, cîteva cuvinte de

ti ic, cîntate pe o melodie, trebuie să recunoaştem,

I1 'ii- < imarosa îi pătrunseră în inimă. Eroina operei

■ „Trebuie să mă pedepsesc pentru nemărginita |l i i» ■ ea re i-o port; îl iubesc prea mult!"

■ CUffi auzi melodia aceasta sublimă, tot ce exista pe diipăru pentru Mathilde. 1 se vorbea; ea nu răspun-iii.in .i sa o dojeni, ea abia ridică ochii s-o privească. ui oi ajunse la o stare de exaltare şi de pasiune tnitoare cu zbuciumul cel mai puternic prin care, de i /ilo, trecuse Julien. Melodia duioasă, plină de o

divină, cuvintele atît de potrivite, după cît i se . i u situaţia ei îi umpleau toate clipele cînd nu se

406

§1111

^Devopunirmi w^,.„ _ .

i •• .iscmenea, nu dragostea are menirea de a-i ferici

ii im iii înzestraţi cu oarecare însuşiri, ca Julien; ei se

Ml CU ghearele şi cu dinţii de vreo clică, şi cînd clica se

i- ■!■ iţeşte, toate bunurile societăţii plouă peste ei. Vai

i 'inul studios care nu face parte din nici o clică; pînă şi

t» im Ir cele mai neînsemnate şi mai nesigure îi vor fi

in. cu ochi răi, iar înalta virtute se va simţi

uniinoare, furîndu-1. Da, domnule, un roman e ca o

ijfml.i purtată de-a lungul unui drum bătut de multă

mo, HI va răsfrînge în ochi cînd seninul cerului albastru,

i«i noroiul mocirlelor din cale. Iar pe cel ce poartă pova-

Bf lin/ii în spate îl veţi învinovăţi că e imoral! Oglinda lui

ii oi ui, iar voi învinuiţi oglinda ! Mai bine aţi învinui

pe care se află mocirla şi, mai mult încă, pe ins-

i drumurilor, care îngăduie să zacă apa şi să se for-

I mocirla.

\. uni. i fnd ne-am înţeles că e cu neputinţă să existe în

k fsiru, la fel de prudent pe cît de virtuos, un carac-

i ii Malhildei, mă tem mai puţin că voi scoate oame-

ilm sărite dacă voi continua povestea nebuniilor

loua zi, de dimineaţă pînă seara, Mathilde pîndi

convingă de biruinţa asupra patimii ei ne-

i nu urmări altceva decît să-1 scîrbească cu totul pe

i> M ni schimb, îi urmări cu atenţie toate mişcările.

ful li ii era prea nefericit şi mai ales prea frămîntat ca

jiilcfiip.l o manevră de dragoste atît de complicată, şi

«Ui ulm puţin în stare să-şi dea seama în ce măsură îi

ibilă; de aceea îi căzu victimă; şi poate că nicio-

i uiiiiiiţ;i lui n-a fost mai chinuitoare ca în ziua

Wtt l'iiplelc îi erau atît de nesăbuite, îneît dacă vreun

o/ i-ar fi zis: „Cată să tragi cît mai grabnic fo-

pi¹ urma acestor porniri prielnice, căci în soiul

i' •/■ di.-igoste născută din cap, aşa cum se poate ve-

I |.i I'.iiin, acelaşi fel de a fi nu poate dura mai mult de