418
STENDHAL
Cît ai clipi, domnişoara de La Mole îl copleşi pe Julien cu dovezile celui mai adînc dispreţ. Era deosebit de inteligentă, şi inteligenţa ei se pricepea de minune în arta de-a chinui amorul propriu şi de a-i pricinui răni dintre cele mai dureroase.
Pentru prima dată în viaţă, Julien se afla în faţa unei] inteligenţe superioare, însufleţită de ura cea mai pute» nică împotriva lui. Departe de a-i da prin gînd să se apefl cît de cît în clipa aceea, ajunse să se dispreţuiască singuM Văzîndu-se copleşit cu dovezile unui dispreţ atît dJ crîncen şi chibzuit cu atîta pricepere, îneît nimicea oriefl urmă de părere bună pe care ar mai fi putut s-o aibă faţă j de sine, lui i se păru că Mathilde are dreptate şi că ar fi | putut să-i spună şi mai multe chiar.
Cît despre Mathilde, orgoliul ei simţea o plăcere nes* pusă lovind astfel în amîndoi, pentru adoraţia care d stăpînise cu cîteva zile mai înainte.
N-avea nevoie să născocească şi să gîndească pentr prima dată cruzimile pe care i le arunca cu atîta satisj facţie. Nu făcea decît să repete ceea ce, de o săptămînă, t| tot spunea, în adîncul inimii, avocatul părţii potrivnic dragostei.
Fiecare cuvînt sporea însutit crîncena suferinţă a lui Julien. încercă să fugă, dar domnişoara de La Mole îl opri, ţinîndu-1 autoritar de mînă.
— Fii bună şi ia aminte, îi zise el, că vorbeşti pre tare şi că poţi fi auzită din camera de-alături.
— Ce-mi pasă ! îi răspunse domnişoara de La mîndră; cine ar îndrăzni să-mi spună că mă aude ? Vrea să-ţi lecuiesc pentru totdeauna măruntul dumitale amoj proprju de ideile pe care şi le-a putut făuri despre mine.
Cînd Julien izbuti să iasă din bibliotecă era atîi dd uluit, îneît abia dacă îşi simţea nefericirea. „Nu mă mal iubeşte ! îşi repeta el întruna cu glas tare, de parcă ar fl
■J
Dostları ilə paylaş: |