ŞI NEGRU
121
- mîna dreaptă îi ostenise, dădea mereu binecuvîntări. (ullcn îl ajută să-şi pună tiara. Episcopul clătină din cap.
— O să şadă, îi spuse el mulţumit. Vrei să te duci ţin mai încolo ?
Apoi episcopul porni grăbit spre mijlocul încăperii, jp.i care, apropiindu-se de oglindă cu paşi rari, îşi reluă ifflţişarea de om supărat şi dădu, grav, binecuvîntări. Julien încremenise de uimire. Se simţea ispitit să înţe-gfl, dar nu îndrăznea. Episcopul se opri şi-1 întrebă cu o ire de pe care pierise orice urmă de gravitate: Ce părere ai de tiara mea, domnule ? îmi sade bine ? Foarte bine, sfînţia-voastră.
— Nu cumva am pus-o prea pe ceafă ? Asta m-ar face par cam nerod. Dar nu trebuie pusă nici prea pe frunte, un chipiu ofiţeresc.
Cred că e foarte bine aşezată.
_ Regele *** e obişnuit cu feţe bisericeşti bătrîne şi, Hei vorbă, foarte serioase. N-aş vrea deloc, din pricina IfMci mai ales, să par prea uşuratic.
Episcopul începu din nou să umble şi să dea bine-ivlniări.
l limpede, îşi spuse Julien, îndrăznind în sfîrşit să i !■ igă. Face exerciţii de binecuvîntat." Dar după cîteva clipe, episcopul spuse:
Acum sînt gata. Du-te, domnule, şi-i dă de veste Ir lui ce te-a trimis şi părinţilor din sobor. I l'cste puţină vreme, părintele Ch61an, urmat de doi li roţi cei mai în vîrstă, intră printr-o uşă cît toate zilele, It triplată nespus de frumos, pe care Julien n-o văzuse. De Ml u asta însă rămase acolo unde îi era locul, în urma tu-Nuior, şi nu putu să-1 zărească pe episcop decît pe deasupra |Hn i ilor preoţilor care se îngrămădeau la uşă.
I piscopul străbătu încet încăperea; cînd ajunse în hM>'„ preoţii se aşezară în rînd. După o clipă de ■riuiiiduială alaiul porni îngînînd un psalm. Episcopul hm ii' i la urmă, între părintele Chălan şi un alt preot ■îmi ic bătrîn. Julien se strecură chiar lîngă sfinţia-sa, ca pi»n(itnr al părintelui Chelan. Alaiul trecu prin lungile
Dostları ilə paylaş: |