ŞI NEGRU
147
( lipa de admiraţie faţă de bărbatul adorat îi înlătură feu totul tulburarea.
Şi se felicită pentru pasul făcut. „Am fost demnă de lulicn", îşi spuse ea cu o dulce şi tainică voluptate.
Fără să scoată un cuvînt, de teamă ca nu cumva să se jeze, domnul de Rânal privea cea de-a doua scrisoare S, alcătuită, dacă cititorul îşi aminteşte, din litere ate şi lipite pe o hîrtie bătînd în albastru. „îşi bat de mine în toate felurile", gîndea domnul de Rânal, Ipvit.
„Alte insulte de citit, şi toate din cauza neveste-mii!" i se putu stăpîni să n-o copleşească cu ocările cele mai •osolane; perspectiva moştenirii din Besanţon izbuti ■II oprească, însă cu mare greutate. Ros de dorinţa de-a m igăţa de ceva, mototoli ce-a de-a doua scrisoare anonimă II începu să se plimbe cu paşi mari. Simţea nevoia să se uie/.e de nevastă-sa. Peste cîteva clipe, se întoarse ^■1 ea, mai liniştit.
«— Trebuie să iei o hotărîre şi să-1 dai afară pe Julien, ea deîndată. La urma urmei, nu-i decît fiul unui r. O să-1 despăgubeşti cu cîţiva franci şi cum, alt-e învăţat, o să-şi găsească lesne o slujbă, de pildă ui Valenod, sau la subprefectul de Maugiron, care ipii. Aşa, n-o să-i pricinuieşti nici un rău... Vorbeşti ca o proastă ce eşti! izbucni domnul de cu o voce înfricoşătoare. Parcă te poţi aştepta să bun-simţ la o femeie ? Nu daţi pic de atenţie, dată, lucrurilor care cer judecată. Habar n-aveţi de ! Nepăsarea şi lenea nu vă dau ghes decît la prins , voi, neputincioaselor, pe care din nefericire tresă vă avem în familiile noastre !...
a de R6nal îl lăsă să spună tot ce avea de spus, lurui multă vreme, îşi vărsă focul, cum se spune prin •;i locului.
Dostları ilə paylaş: |