Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

I

150

STENI) Hai

— Dar îmi juri că n-o să te cerţi niciodată cu direciu rul Aşezămîntului pentru săraci din pricina scrisorii' >i acestora ? îl întrebă doamna de R6nal foarte serioasă.

— Cu ceartă sau fără ceartă, pot să-i iau din mînii copiii găsiţi! Dar vreau scrisorile, chiar acum, continuă ofl furios. Unde sînt ?

— într-un sertar al măsuţei mele de scris... Cheu. însă, fii sigur că n-am să ţi-o dau.

— Mă pricep eu să-1 sparg ! strigă domnul de Renal alergînd către odaia soţiei sale.

Şi, într-adevăr, sparse cu o daltă preţioasa măsuţă pm ea.

Doamna de R6nal urcă în grabă cele o sută două/o i de trepte ale hulubăriei; prinse colţul unei batiste albe uH una din gratiile de fier ale ferestruicii. Era cea mai feric^H dintre femei. Cu ochii în lacrimi, se uita spre coatu.i împădurită a muntelui. „Fără îndoială, îşi spunea ea, tfiH sub unul din fagii aceia stofoşi, Julien îmi pîndeşte semna-B Iul îmbucurător." Vreme îndelungată încercă să asculte, apoi blestemă ţîrîitul monoton al greierilor şi cîntecul i păsărelelor. Fără zgomotul acesta supărător, un strigăt di bucurie, ţîşnit dintre stîncile cele mari, s-ar fi auzit pînfl aici. Privirea ei nesăţioasă înghiţea panta imensă, colorata în verde şi unită ca o pajişte, pe care o formau vîrfui il< copacilor. „Cum de nu-i dă prin gînd să născocească vreun semnal ca să-mi arate că fericirea lui e la fel de mare a mea ?" îşi spunea ea înduioşată. Şi nu se coborî din hu lubărie decît atunci cînd o cuprinse teama că soţul ei ai putea veni s-o caute acolo.

îl găsi furios. Citea frazele nesărate ale domnului V,i lenod, puţin obişnuite să fie citite cu atîta emoţie.

Prinzînd o clipă cînd, printre exclamaţiile soţului, 1/ buti să strecoare o vorbă, doamna de Renal spuse :

U ŞI NEGRU

151

I

Eu tot sînt de părere că ar fi mai bine ca Julien să într-o călătorie. Oricît talent ar avea el la latină, la urmei rămîne tot ţăran, deseori necioplit şi lipsit de fcfcct. în fiecare zi, crezîndu-se politicos, îmi face compli­nim te exagerate şi de prost gust, învăţate pe dinafară din line ştie ce roman...

— Nu citeşte niciodată romane, strigă domnul de final. Asta o ştiu sigur, fiindcă am avut grijă să mă încre-