Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

ROŞU ŞI NEGRU

175
unu noaptea, copiii se împotriviră cînd Julien le propuse li meargă la culcare.

— Să mai ascultăm doar povestea asta ! spuse cel mai mare dintre ei.

— E povestea mea, signorino, vorbi signor Geronimo. opt ani eram, ca şi dumneata, un tînăr elev al

rvatorului din Napoli, adică vreau să spun că eram vîrsta dumitale; dar n-aveam cinstea să fiu băiatul ilus-Irului primar al frumosului oraş Verri6res. La auzul cu-mulcior acestora, domnul de Rânal oftă uşor si-si privi ta. Signor Zingarelli, urmă cîntăreţul exagerîndu-şi pic accentul care-i făcea pe copii să pufnescă în rîs, Wfior Zingarelli era un maestru grozav de sever. Nu-i deloc Iubii la Conservator; dar vrea ca oamenii să se poarte tot­deauna cu el ca şi cum l-ar iubi. Eu mergeam la spectacole i ii puteam de des; mă duceam la teatrul cel mic de la lan-Carlino, unde ascultam o muzică divină; dar, o, ! cum să agoniseşti cei opt gologani, cît costa in­ia parter ? O sumă uriaşă, adăugă el uitîndu-se la iar copiii se prăpădiră de rîs. Signor Giovannone, directorul Teatrului San-Carlino, mă auzi cîntînd. Aveam şnlsprezece ani.

— „Băiatul ăsta e o comoară, spuse el. Vrei să te an-Mjez, dragul meu prieten ?" mă întrebă signor Giovan-lone.

- „Şi cît o să-mi daţi ?"

- „Patruzeci de ducaţi pe lună."

^Asta înseamnă, domnilor, o sută şaizeci de franci. Mi l'.uca că văd cerul deschizîndu-se în faţa mea... — „Cum să fac însă ca să-mi dea voie severul Zinga-U Să ies ?" îl întrebai pe Giovannone. \p- fascia far a me." — Las pe mine ! exclamă cel mai mare dintre copii. — Exact, tinere domn.

176

STENDHAI

Signor Giovannone îmi zice :

— „Caro , mai întîi semnează un mic angajament." Semnez; el îmi dă trei ducaţi. Nu mai văzusem în

viaţa mea atîţia bani. Apoi mă învăţă ce trebuie să fac.

A doua zi cer o audienţă la cumplitul Zingarelli. Bătrînul lui camerist îmi deschise uşa.

— „Ce cauţi aici, puşlama ?" mă întrebă Zingarelli.

— ,JMaestro, zic eu, mă căiesc de păcatele mele; n-o să mai ies niciodată din Conservator sărind peste uluci. Am să mă ostenest de două ori mai mult la învăţătură."

— „Dacă nu m-aş teme că vatăm cea mai frumoasl voce de bas pe care am auzit-o vreodată, te-aş vîrî la cai ceră, numai cu pîine şi apă, vreme de două săptămîni, hai mana ce eşti!"

— ,JMaestro, zic eu, am să fiu o pildă pentru întreagn şcoală, credete a me. Dar vă cer un hatîr: dacă vine cincv;i să mă ceară ca să cînt în afară, nu mă lăsaţi. Vă rog, spuneţi-i că nu se poate."

— „Păi cine naiba crezi tu că o să aibă nevoie de un ticălos ca tine ? îţi închipui cumva că ţi-aş îngădui vreo dată să părăseşti Conservatorul ? Vrei oare să-ţi rîzi de mine ? Şterge-o, şterge-o de-aici! face el, câutînd să-mi tragă un picior în c..., că te paşte pîinea uscată şi carcera !"

Peste un ceas, signor Giovannone soseşte la director:

— „Vin să vă cer să mă îmbogăţiţi, zice el. Daţi-mi I pe Geronimo. Să cînte la mine la teatru, şi la iarnă iun mărit fata."

— „Ce-ai de gînd să faci din puşlamaua asta ? zice Zingarelli. Eu nu vreau şi n-o să-1 ai; de altminteri, chiai dacă m-aş învoi eu, Geronimo n-ar părăsi nici în rupi ni capului Conservatorul; abia mi-a jurat asta, mai adineauri."

i Draga (it).

ŞI NEGRU

177

— „Dacă e vorba numai de voia lui, spuse Giovan-grav, scoţînd angajamentul meu din buzunar, carta r iată-i semnătura."