Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

......

it în stare să curm păcatul şi el îmi ia minţile. Era în pu­terea mea s-o cumpăr cu bani pe Elisa; nimic n-ar fi fost in.u uşor. Nu m-am străduit să cuget o clipă; nălucirile nebuneşti ale dragostei îmi răpeau tot timpul. M-am ne­norocit... "

Dîndu-i doamnei de Rânal cumplita veste a plecării, iu Iun fu izbit de un lucru : nu găsi nici urmă de împotri-■""* egoistă. Se silea, în mod vădit, să nu plîngă.

Trebuie să fim tari, dragul meu. Şi îşi tăie o şuviţă I din păr. Nu ştiu ce am să mă fac, îi spuse ea, dar, dacă f nior, făgăduieşte-mi să nu-mi uiţi niciodată copiii. De de-Ipnrlc sau de aproape, încearcă să faci din ei oameni cins-1111 I )acă va mai izbucni o nouă revoluţie, toţi nobilii vor fi masacraţi; tatăl lor poate că va emigra din pricina ţăra-niilni aceluia ucis pe acoperiş... Veghează asupra familiei mele... Dă-mi mîna. Adio, dragul meu ! Acestea sînt ulti­mele clipe. O dată jertfa săvîrşită, nădăjduiesc că voi avea Mirajul, cînd voi fi în lume, să mă gîndesc la reputaţia •"va.