I
ROŞU ŞI NEGRII
185
în timpul scurtei lui lipse de trei zile, doamna de Renal fu amăgită de una din cele mai cumplite decepţii «Ic dragostei. Viaţa i se scurgea liniştită; între ea şi prăpastia nenorocirii se afla acea ultimă întîlnire pe care mai trebuia s-o aibă cu Julien. Număra orele şi minutele i Imase pînă la întîlnire. în cele din urmă, în timpul celei de-a treia nopţi de la plecare, auzi, de departe, semnalul < <>iivenit. După ce înfruntase mii de primejdii, Julien se ivi în faţa ei.
Din clipa aceea n-o mai stăpîni decît un gînd: acum îl vfld pentru ultima oară. Şi în loc să răspundă la înflăcăra-rcu iubitului, ea îl primi de parcă abia mai pîlpîia viaţa în ca. Cînd se căznea să-i spună că-1 iubeşte, o făcea cu atîta Mlngăcie de parcă ar fi vrut să-i dovedească contrariul. Nimic nu putea s-o abată de la gîndul crunt al despărţirii pentru vecie. Bănuitorul Julien presupuse o clipă că-1 şi Uitase. Cuvintele lui de supărare, în acest sens, fură pri-milc însă cu lacrimi grele, care curgeau tăcute, şi cu MMngcri de mînă aproape convulsive.
— Dar, pentru numele lui Dumnezeu, cum vrei să te Cred ? răspundea Julien la împotrivirile reci ale iubitei Iile. Chiar doamnei Derville, chiar unei simple cunoştinţe ţi tot i-ai arăta de-o sută de ori mai multă prietenie sin-
decît mie. Doamna de Renal, împietrită, nu ştia ce să-i răspundă.
— Mai nefericită de-atîta e cu neputinţă să fiu... Sper i să mor... Simt că-mi îngheaţă inima...
Acestea au fost cele mai lungi răspunsuri pe care
le-a putut căpăta de la ea. Cînd apropierea zorilor îi sili să se despartă, lacrimile
iei de Rfinal secară de-a binelea. îl privi cum leagă Icreastră o frînghie înnodată fără să-i şoptească o , fără să-i întoarcă sărutările. Zadarnic îi spunea
Dostları ilə paylaş: |
