Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

[tu stnt orgolios, îi spuse Julien cu o voce abia

11|mp ce pe faţă i se zugrăvea deznădejdea cea

1.

ie întoarse repede^spre el. Să-i audă glasul i | i [i ne în care aproape că nu mai spera. în clipa Blide nu-şi mai amintea de orgoliul ei decît ca i simţămînt şi ar fi vrut să poată săvîrşi . i. mai neobişnuite, cele mai de necrezut, ca să-i uli. n i îi îl adoră şi cîtă silă îi e de ea însăşi. Mine că tot din orgoliu ţi-ai oprit o clipă privi-rontinuă Julien ; şi, desigur, tăria plină de >| itfl bine unui bărbat te face să mă preţuieşti H putea s-o iubesc pe doamna mareşal...

NKGRU

479

' bruscă îi dăduse puţin la o parte pelerina; I *ftri umerii fermecători. Părul ei, uşor răvăşit, îi Hiumiirc nespus de plăcută... fli pe ce să se dea bătut. Dar îşi spuse: „E de rostesc un singur cuvînt nechibzuit şi iar o să lungul şir al zilelor trăite cu deznădejdea în suflet. dr Renal găsea îndemnuri să facă ce-i poruncea isi.i din înalta societate nu-şi lasă inima să i se Ifc II alunei cînd şi-a dovedit ei însăşi, prin motive , i m i ebuie să fie tulburată." mic v;Uul acesta cît ai clipi şi, tot cît ai clipi, îşi 11.11 ii

ţtnnv mîinile pe care Mathilde i le strîngea într-ale ■dll respect, se depărta puţin de ea. Tăria nici Ml nu poate trece dincolo de-atît. Apoi adună ■orile doamnei de Fervaques, împrăştiate pe di-I aparenţa unei politeţi deosebite, dar ne-I in i lipa aceea, adăugă : bmnişoara de La Mole va binevoi să-mi îngăduie ■I jjliidcsc la toate acestea. T§ depărta repede şi ieşi din bibliotecă; îl auzi Una după alta, toate uşile. Inii nu c deloc tulburat, îşi spuse ea. Dar de ce tru ? E înţelept, prudent, bun; eu am greşit ii şi-ar putea închipui cineva."

upra acestui fel de a vedea lucrurile, aproape fericită în ziua aceea, căci se dărui cu • i. i . s-ar fi zis că niciodată sufletul ei nu fu-

trufie, şi încă de ce trufie ! Iii salon, cînd un lacheu anunţă sosirea doam-i iques, Mathilde tresări îngrozită; glasul la-■ pfiru sinistru. Neputînd să îndure prezenţa Btrcşal, ieşi din salon, grăbită. Julien, puţin

nk<;ru

481

li ti uşi, astăzi nu e ziua lor de mers la operă, se Ui n .cîtăgrabă!"

i' o hotărîse pe maică-sa să vină la Bouffes, era grozavă loja pe care o prietenă a casei se o ofere. Voia doar să vadă dacă Julien îşi va 'iiia aceea cu doamna mareşal.
CAPITOLUL XXXI

S-o fac să se teamă

Iată, deci, marea minune a civi­lizaţiei ! Din dragoste, ap. făcut o afacere oarecare.

BARNAVE

i I duse imediat în loja doamnei de La Mole.

111111111 ră mai întîi ochii înlăcrimaţi ai Mathildei;

I se stăpînească; în lojă nu se aflau decît

i mi mare însemnătate, prietena care le împru-imiiilc şi cîteva cunoştinţe ale ei. Mathilde îşi I peste mîna lui Julien; părea că uitase orice

LdC maică-sa. Şi, aproape sugrumată de plîns, i ■ !• t ii un cuvînt: garanţii! I ni in să nu-i vorbesc, îşi zise Julien, el însuşi

■ -ii, iscunzîndu-şi de bine, de rău ochii cu pal­ii nu că-1 orbea candelabrul prea luminos al ce-

H Ilea rînd de loji. Dacă vorbesc, o să-şi dea mi de tulburat, sunetul glasului mă va trăda şi |i I pierde totul."

in mic îi erau mult mai dureroase decît dimi-I ti\ usese răgaz să se înduioşeze. Se temea să n-o I» M.iihilde cuprinsă de trufie. Ameţit de dra-■ oluptate, se hotărîse să nu-i vorbească.

ti NHJKU

483

i cu a ei. Aici subjug un diavol, deci trebuie să

bine că a doua zi, la opt dimineaţa, Mathilde va fi ; el nu apăru decît la nouă; ardea de iubire, |rti li domina inima. Nu trecea aproape nici o se-■i A să-şi repete: „Trebuie s-o ţin mereu sub ■fi > .11 osiei puternice îndoieli: mă iubeşte sau nu ? Mţin ei strălucită şi linguşirile tuturor celor care îi

' i.k mir-o măsură cam mare să fie sigură de ea." ■t iţc/ată pe divan ; era palidă, liniştită, dar, după incapabilă să încerce o singură mişcare. îi lliii.i

MOlc, te-am jignit, e drept; poţi să fii supărat lulicn nu se aştepta să-i vorbească atît de sim-l>e ce să se dea de gol. Vrei garanţii, dragul Hll|tA ea după o tăcere pe care nădăjduise s-o vadă ■in .11 dreptate. Răpeşte-mă, să plecăm la Lon-Bi ti pierdută pentru totdeauna, dezonorată... Şi |ii|ni i şi retragă mîna din mîna lui, ca să-şi aco-~u\i 11>ale simţămintele de sfială şi de virtute femi-I copleşiseră iarăşi sufletul... Dezonorează-mă, i in cele din urmă, suspinînd. Asta e o garanţie.

i un fericit fiindcă avusesem curajul să fiu ne-I f«|.i de mine însumi", gîndi Julien. După o clipă m putu să-şi stăpînească îndeajuns inima, ca să-i

■ i u o voce tăioasă:

Ehim dacă vom pleca spre Londra, chiar dacă vei ■tiittfl, ca să folosesc expresia ta, cine garantează V» i iubi, că prezenţa mea în diligentă nu ţi se va ■Ml' n na '.' Eu nu sînt o fiară; iar dacă te-aş dezonora Jluniii, aş îndura un chin şi mai mare. Dar nu si-

■ |m|.i de lume ne stă în cale, ci, din nenorocire, ca-I lAu Poli să-ţi garantezi ţie însăţi că mă vei iubi

iptămînă?

h I «le m-ar iubi o săptămînă, numai o săptămînă, 11< ii c, îşi spunea Julien. Ce-mi pasă de viitor,

NKGRU__485'>NKGRU

485

M stinse o clipă şi expresia unei trufii ce purta

Autăţii luă imediat locul iubirii celei mai sincere

niiiinte.

c ai, dragul meu ? îl întrebă Mathilde cu duioşie

Mint, îi răspunse Julieh cu ciudă, şi te mint pe la i Qiesc pentru asta, şi, totuşi, Dumnezeu ştie că te [îndeajuns ca să nu te mint. Tu mă iubeşti, îmi eşti şmjsA şi n-am nevoie să ticluiesc fraze ca să-ţi plac. buamne ! toate lucrurile îneîntătoare, pe care mi

cîteva minute, erau doar fraze ticluite ? ■ni pare foarte rău, draga mea. Le-am născocit pe I pentru o femeie care mă iubea şi mă plictisea... E i ii meu, recunosc singur, iartă-mă. ■ml amare scăldau obrajii Mathildei. fcliul, izbit de ceva deosebit, am o clipă de visare, B Julien, memoria mea dezgustătoare, memoria ■ 11 ■ ■ acum o blestem, încearcă să mă ajute şi eu ■)vc.si\

umva am făcut, fără să vreau, ceva care nu ţi-a plac ? întrebă Mathilde cu o naivitate fer­im i o zi, îmi aduc bine aminte, trecînd pe lîngă \ ilc caprifoi, ai cules o floare. Domnul de Luz ţi-a i Iu i ai lSsat-o. Eram la doi paşi de voi. | imunul de Luz ? E cu neputinţă, spuse Mathilde |pţi.i i arc îi era atît de firească. Asemenea obiceiuri

ij>ur, rosti Julien cu însufleţire. urni' i e adevărat, dragul meu, spuse Mathilde 11icnii tristă.

Hfciltk' ştia bine că de luni de zile nu-i mai îngăduise ■■ uni domnului de Luz. i>i ivi cu o duioşie de nespus : „Nu, gîndi el, nu ♦■M> unii puţin".
nk<;ru

487

ni iu că trebuia, totuşi, ca orgoliul să-şi găsească nA iasă la suprafaţă, ţinea cu tot dinadinsul să fflrfl pic de teamă, toate primejdiile pe care dra-f| putut să i le scoată în cale. De prudenţă dădea Ruinai Julien; şi numai cînd era vorba de vreo pri-Ihilde se împotrivea voinţei lui; dar, supusă şi I umilă faţă de el, arăta tot mai multă trufie faţă de i iii'l< sau slugi.

, In salon, faţă de zeci de oameni, îl chema ca să-i l im ic patru ochi, vreme îndelungată.

zi, micul Tanbeau aşezîndu-se lîngă ei, m fi rugă să se ducă şi să-i aducă din bibliotecă vo-P Smollett¹ în care scrie despre revolta din 1688; Iţov.lia:

|| nu ic grăbeşti, adăugă ea cu o măreţie profund i c căzu ca un balsam pentru inima lui Julien. \\ observat privirea monstrului ăstuia mic? o I

Unchiul lui are un stagiu de zece sau doisprezece Monul nostru, altfel l-aş da afară imediat. In h. .1 < i faţă de domnii de Croisenois, de Luz etc, ■ll< politicoasă în formă, era la fel de provocatoare ■, Mmhilde regreta amar toate confidenţele făcute ■ lui Julien, şi asta cu atît mai mult cu cît nu nu ,s,v i mărturisească faptul că exagerase semnele Blllc cu totul nevinovate pentru aceşti domni. ■Uda celor mai frumoase hotărîri, mîndria ei de fe-I liii|>icUica în fiecare zi să-i spună lui Julien : „Nu­li mi i iii vorbeam ţie îmi plăcea să descriu ■iti .i avută odinioară, cînd nu-mi retrăgeam mîna

ii.........I de Croisenois, sprijinindu-şi mîna lui pe

I' murmură, o atingea puţin pe a mea."

■ii {1721-1771), scriitor englez, autor al unei Istorii a Angliei.

Ş\ NEGRU

489

pasul acesta hotărîtor. Am şi eu drepturile mele. ' marţi; marţea viitoare e ziua ducelui de Retz; i nul domnul de La Mole se va înapoia acasă, porta-* Inmîna scrisoarea fatală... Nu visează decît să te Kcsă, sînt sigur de asta. Gîndeşte-te cît va fi de ne-

Vrei să spui: gîndeşte-te la răzbunarea lui ? K ar putea să-mi fie milă de binefăcătorul meu, leu să mă mîhnească faptul că-i pricinuiesc un rău Rare, dar nu m-am temut şi nu mă voi teme nicio-|Wmenipelume.

uM<- se supuse. De cînd îi anunţase noua ei stare, • • t■ prima oară cînd Julien îi vorbea poruncitor; ii o iubise însă atît de mult. Latura duioasă a su-Rftu găsea cu bucurie un pretext în faptul că ■ i,i însărcinată, ca să nu-i mai spună cuvinte as-i ce aveau să-i mărturisească domnului de La tulbura adînc. „îl vor despărţi oare de Mathilde ? IfliilA durere îl va privi ea plecînd, se va mai gîndi

lună ? ?" B|||i<)/cau, la fel de mult, îndreptăţitele mustrări pe

fi In/.ul putea să i le facă. i. Ii spuse Mathildei acest al doilea motiv de ţi apoi, înnebunit de iubire, i-1 mărturisi, de ase-■ !'■ ici dintîi. ■III

Sili ii.ii ? îl întrebă, şase luni departe de mine ar Bln pentru tine ?

un chin nemărginit, singurul în lume care mă

M fllill

dc era foarte fericită. Julien îşi jucase rolul cu *l i le, îneît izbutise s-o facă să creadă, că, dintre ■ ■ inhca mai mult.

NKGRU

491

I • I

f înnăscută a firii lui îl îndeamnă să nu le Hfl nil iodată, decît oficial, tuturor celor ce sînt cu H| presus decît el. Are un simţămînt viu şi înnăscut rhirii de rang social. Eu sînt aceea, mărturisesc fcţA de cel mai bun prieten al meu, şi niciodată o H| mărturisire nu va fi făcută altcuiva, eu sînt f<, într-o zi, în grădină, i-am strîns braţul. M i c vor trece douăzeci şi patru de ore, de ce să Bbnit împotriva lui ? Greşeala mea e cu neputinţă klul. Dacă ne ceri, îţi voi aduce eu încredinţarea H respect al lui Julien şi deznădejdea lui că nu-ţi ■ (><• plac. Dumneata nu îl vei mai revedea; dar eu flui c cu el, oriunde va voi. E dreptul lui, e datoria Ir latăl copilului meu. Dacă, în bunătatea dumi-cvoicşti să ne acorzi şase mii de franci ca să pu­i, ' uhea. Cu el, nu mă tem că voi trăi necunoscută. I li ii-voluţie, sînt sigură că el va avea de jucat un fl iini<• Ai putea să spui acelaşi lucru despre oricare c mi-au cerut mîna ? Ei au moşii frumoase! gl»i numai în asta un temei ca să-i admir. Julien al ' alunec la o sitaţie înaltă, chiar în regimul actual, lvrii un milion şi protecţia tatălui meu..."

Inii', care ştia că marchizul era primejdios numai \> < hpc ale mîniei, îi scrisese opt pagini, i ■!• făcut ? se întreba Julien, în timp ce domnul l"i' i ii ea scrisoarea; unde sînt: 1. datoria mea; 2. meu ? îi datorez totul domnului de La Mole; fi lo.sl o lichea de lefegiu, nu îndeajuns de lichea ■!■ pi icoana şi de ura celorlalţi. El m-a făcut om 'uiijţ.işiile mele necesare vor fi de-acum : 1. mai mi ii puţin josnice. Asta înseamnă mai mult chiar •A un ;ir fi dăruit un milion. Lui îi datorez crucea
NKGRU

493
Monstrule ! strigă marchizul. Binevoitoare ! Bine-I tn ziua cînd ţi s-a părut binevoitoare, trebuia să

ni încercat; atunci v-am cerut să plec în Langue-

Ml »fl lot umble mînios de colo-colo, marchizul, do-H durere, se prăbuşi într-un fotoliu; Julien îl auzi Wt ,.Si nu e deloc un om rău". Mu, faţă de dumneavoastră nu sînt! exclamă ■l/fndu-i în genunchi. Dar se ruşina grozav de ges-pin şi se ridică imediat.

Şt In/ui îşi ieşise cu totul din fire. Cînd văzu ce face, pir nfl-1 copleşească cu înjurături cumplite şi vred-[Un birjar. Poate că noutatea sudălmilor îl mai kl uite puţin necazul.

Fum ! fiica mea să se numească doamna Sorel ?! ■lui mea să nu mai fie ducesă ?! pri Jirc dată cînd aceste două idei i se înfăţişau cu i • mic, domnul de La Mole trecea prin toate chi-nu ţi mai putea stăpîni izbucnirile. Julien se te-

i bată.

jjit/urilc de luciditate şi cînd marchizul începea să •ii niiiască cu nenorocirea lui, îl mustra pe Julien ^■judecată.

buia să fugi, domnule, îi spunea el. Era de da-uinii ilesă fugi... Eşti cel mai josnic dintre oameni... ipropie de masă şi scrise: ■ ' vreme nu mai puteam îndura viaţa; acum îi Hi fi n»(,' pe domnul marchiz să binevoiască a primi, wsia unei recunoştinţe nemărginite, scuze pen-pc care i-arputea-o pricinui moartea mea în ale."

mnit

■nnul marchiz să fie bun şi să citească hîrtia i■!• n iii.I, spuse Julien, sau puneţi-1 pe valetul

NKGRU

495

poate şi vina mea, îşi spunea părintele Pirard, mai >ft îngrijorat decît mînios. Mi se păruse că bănuiesc |rn asta. Numai prietenia pentru tine, nefericitule, pi. 'hcat să-i atrag atenţia marchizului..."

• i) să facă acum ? îi spuse Julien repede. (în (rea îl iubea pe părintele Pirard şi o scenă din

i i s-ar fi părut de neîndurat.) Văd trei posibi-Itiia Julien: 1. domnul de La Mole ar putea pune klx i şi-i povesti despre scrisoarea de sinucidere I» masa marchizului; 2. îmi poate lua zilele prin florbcrt, care m-ar provoca la duel. >i ii primi ? îl întrebă abatele ridicîndu-se mînios. umţi-mă să închei. Cu siguranţă că n-aş trage tn fiul binefăcătorului meu; 3. marchizul mă lunga departe. Dacă îmi spune: „Du-te le Edin-li New York", mă voi supune. Atunci starea

ii ci de La Mole ar putea fi ascunsă de ochii ' ii n-aş îngădui niciodată să mi se ucidă copi-

I I ii ij'ur că ideea asta îi va veni prima în minte ^Bmtl de stricat... mi In, Mathilde era deznădăjduită. îl văzuse pe

Mi |ic la orele şapte; acesta îi arătase scrisoarea lui

■ tu tremura de teamă ca nu cumva Julien să fi so­ft in.ii nobil să-şi ia zilele. „Fără permisiunea mea ?"

■M ca cu o durere care semăna mai degrabă a

| tiu .i a omorît, voi muri şi eu, îi spuse ea marchi-

■l piliina morţii lui ai fi dumneata... Poate că aşa

■ţi mulţumit... dar îţi jur pe sufletul lui că mai întîi

im şi că voi fi în faţa întregii lumi doamna

\timvl; îţi jur că voi trimite anunţuri de

miitii, Iii sigur de asta. N-am să mă arăt nici ti-

Mln i Iii

n i< i ii atingea pragul nebuniei. La rîndul lui, ■r I a Mole înmărmuri.

un moment de înduioşare:

1, îi spuse el Mathildei, îţi dau un titlu pen-■I de zece mii de livre; trimite-i-1 lui Julien al tău ■ degrabă, să facă aşa fel ca să nu i-1 mai pot lua

I <. \upună Mathildei, căreia ştia cît îi place să co-JhIm ii făcuse degeaba patruzeci de leghe: se afla i, c ontrolînd socotelile arendaşilor, cînd darul ji li dădu prilejul să se întoarcă. îi ceru adăpost i'n.ird; acesta, în lipsa lui, devenise aliatul cel

> al Mathildei. De cîte ori îl întreba marchizul, nud dovedea că orice altă cale, în afară de uMică, ar fi o crimă în faţa lui Dumnezeu.

lin fericire, adăugă preotul, în privinţa aceasta ica lumii se potriveşte întocmai cu religia. Ai ', dat fiind temperamentul furtunos al dom-I ,a Mole, să te bizui măcar o clipă pe faptul că

> laină pe care nu şi-o va impune ea însăşi ? admisă calea deschisă a căsătoriei publice,

11 cupa mult mai îndelung de mezalianţa aceasta 11> luiie spus totul, dintr-o dată, fără să pară şi i mi de cît o taină.

«devărat, recunoscu marchizul pe gînduri. într-un l frlul acesta, a vorbi după trei zile despre o ase-Mioric înseamnă o trăncăneală fără rost a unui de idei. Ar trebui să profităm de vreo măsură m lan 1.1 a guvernului împotriva iacobinilor, ca să iun şi noi, pe nevăzute, în urma ei.

iu trei prieteni de-ai domnului de La Mole (iccaşi părere cu părintele Pirard. Cea mai mare ■ i"i> i cît li se părea lor, era firea dîrză a Mathil-ilup.1 aiîtea discuţii înţelepte, sufletul marchizu-putca împăca să renunţe la speranţa că fiica lui

• Iu. CSă.

Ulii şi imaginaţia îi erau pline de toate şiretlicu-■ Itoriile cu putinţă încă în vremea tinereţii lui.

NKGRU

499

plac decît atîta vreme cît îi sprijineau planul favo-

iiic de trei zile, lucra cu toată înflăcărarea şi

unui poet ca să împingă lucrurile spre un punct

c ; după o zi însă nici nu se mai gîndea la el.

mina de La Mole şi toţi ai casei credeau că Julien

In provincie pentru administrarea moşiilor; el

iil.i ascuns la parohia părintelui Pirard şi o vedea

r zilnic pe Mathilde; în fiecare dimineaţă, ea îşi

I o oră cu marchizul, dar uneori treceau săptămîni

iă vorbească despre problema care îi frămînta

■oi

Nu vreau să ştiu unde se află omul acesta, îi spuse

marchizul. Trimite-i scrisoarea asta. Mathilde citi:

• 11 din Languedoc aduce un venit anual de 20.600

■ h dăruiesc 10.600 franci fiicei mele şi 10.000

I.....n ului Julien Sorel. Bineînţeles că dăruiesc şi

i" ii. Spune-i notarului să facă două acte de , neparate, şi să mi le aducă mîine. După asta, totul Iii Inlre noi. Ah ! domnule, trebuia să mă aştept la I i purtare ?

Marchizul DE LA MOLE" In mulţumesc din toată inima, îi spuse Mathilde Ne vom stabili la castelul d'Aiguillon, între Agen c. Se spune că acolo e la fel de frumos ca şi în

icesta de donaţie îl uimi pe Julien. Nu mai era ever şi rece pe care l-am cunoscut. Soarta copi-t.ipînea de pe acum toate gîndurile. Averea •prevăzută şi destul de însemnată pentru un om

piu de ambiţie. Se şi vedea avînd, împreună cu un venit anual de 36.000 franci. Cît despre M nu mai ştia nimic în afară de adoraţia pentru

i'i si NKGRU

501
mi mu ului dumitale fiu şi aceea a soţului meu vor fi ■ -ic, etc.

I 11 ca aceasta puse într-o ciudată încurcătură inima

ulm de La Mole. Trebuia, aşadar, să se hotărască

i Toate micile deprinderi, toţi prietenii obişnuiţi

orice influenţă.

împrejurarea aceasta cu totul deosebită, marile n, urmare a împrejurărilor prin care trecuse în i reluară stăpînirea. Suferinţele din timpul emi-i eră din el un om cu imaginaţie. După ce se . vreme de doi ani, de o avere uriaşă şi de toate curţii, anul 1790 îl aruncase în groaznica mize- i'iaiici. Şcoala aceasta aspră schimbase un suflet rc i şi doi de ani. De fapt, era bogat, fără să fie ro- l >ar chiar imaginaţia asta, care îi ferise inima de i ului, îl dăduse pradă patimii smintite de a-şi ve- purtînd un titlu de înaltă nobleţe.

sase săptămîni care se scurseseră, împins uneori 1>i> Ioană, marchizul se gîndise să-1 îmbogăţească pe x/lrăcia i se părea josnică, dezonorantă pentru el, | de I a Mole, şi cu neputinţă de admis pentru soţul .; şi azvîrlea cu banii. A doua zi, imaginaţia îi por-? nil drum; i se părea că Julien, înţelegînd sensul ii acestei mărinimii băneşti, avea să se exileze în i N.vi scrie Mathildei că era mort pentru ea... ■ I' la Mole îşi şi închipuia scrisoarea gata făcută,

efect are asupra caracterului Mathildei. htu cînd fu deşteptat din visarea lui atît de tine-I 'i isoarea reală a Mathildei, după ce se gîndise îndelungată să-1 ucidă pe Julien sau să-1 facă să , întrezări posibilitatea să-i creeze o situaţie strălucită. numele uneia dintre moşiile lui, şi de ce nu i-ar nilul lui de pairi Domnul duce de Chaulnes, iflii, n spusese de mai multe ori, de cînd singurul fiu

In
i\ NEGRU

503

i Nllrşit, iată întrebarea cea mare: Julien a îndrăznit I curte fiicei mele ştiind că o iubesc mai presus de

un un venit anual de o sută de mii de taleri ? llhllde susţine contrariul... «Nu, dragă Julien, în i asia n-am să-mi fac iluzii.» > i iubire adevărată, neprevăzută, sau numai do-■ imă de a-şi face o situaţie înaltă? Mathilde e felinare, a simţit de la început că bănuiala asta poate 'l.i în ochii mei şi de aceea mi-a mărturisit: ea a H|i I iubească prima...

lfl cu o fire atît de semeaţă ca a ei să-şi piardă |i tntr-atîta, încît să-şi permită a-i face avansuri prin Sa-i strîngă braţul, în grădină, într-o seară, ce > ■ şi cum n-ar fi avut o sută de mijloace mai uviincioase prin care să-i arate că îl plăcea. Cine

icuză ; n-am încredere în Mathilde..." ,1111 aceea, raţionamentele marchizului erau mai di i îl de obicei. Şi totuşi, obişnuinţa învinse; se I HA ctştige timp şi să-i scrie Mathildei. Căci îşi scriau li ii ii de la un capăt la celălalt al clădirii. Domnul de nu îndrăznea să discute cu Mathilde şi să-i ţină ¹ lemea să nu sfîrşească prin a îngădui totul, pe

SCRISOARE te să mai faci noi nebunii; iată un brevet de n ni de husari, pentru domnul cavaler Julien Sorel \ 11 nayc. Vezi ce fac pentru el. Nu mă contrazice şi nun l>a. Să plece, în douăzeci şi patru de ore, şi să ||)|i la Strasbourg, unde îi e regimentul. Iată o scri-' i'dit pentru bancherul meu ; să mi se dea ascul-

nMca şi bucuria Mathildei nu mai cunoscură i >i să profite de victorie şi răspunse imediat:

n ii ii I de La Vernaye ar fi la picioarele dumitale, ■ !■ K'cunostintă, dacă ar sti tot ce binevoiesti să

ţi NEGRU

505

illuldc hotărî să se supună, dar se feri să-i arate lui i isoarea tatălui ei; cu firea lui sălbatică, ar fi

bec vreo nebunie.

■ i i înd îi dădu de veste lui Julien că e locotenent i Irl l>ucuria lui nu mai cunoscu margini. Şi nu e m n< o închipuim, dacă ne gîndim la ambiţia lui de ■IU şi la marea dragoste pe care o avea acum pen-•l>i i St himbarea numelui îl înmărmuri. ■ urma urmei, gîndi el, romanul meu s-a terminat şi ■Mic îmi revine tot meritul. Am ştiut să fac să mă bl monstrul ăsta de trufie, adăugă el privind-o pe ■c ; tatăl ei nu poate trăi fără ea şi ea nu poate trăi

CAPITOLUL XXXV O furtună

Dă-mi, Doamne, mediocritatea! MIRABEAU

i ■ 11 ic preocupat; nu răspundea decît pe jumătate ' caldă care i se arăta. Rămînea tăcut şi întune-[Hli iodată nu păruse atît de mare, atît de minunat în ■ftlhildei. Ea se temea ca nu cumva cine ştie ce la-

i .1 a orgoliului lui să strice totul. ^|inM|><- în fiecare dimineaţă, Mathilde îl vedea pe p|t l'irard sosind în casa lor. „Nu cumva, prin el, | iii sliişise cîteva din intenţiile marchizului? Mar-B hiMişi, mînat de vreo toană, nu-i scrisese oare lui ■ ' I >upă o bucurie atît de mare, cum să-şi explice ^B| lui Julien ? Nu îndrăzni să-1 întrebe. ii ■'.//.) /;/.' ea, Mathilde! în dragostea ei pentru i mestecă, începînd de atunci, ceva nedesluşit, o spaimă aproape. Sufletul ei rece şi ■im Minţi din iubire tot ce e cu putinţă să simtă o «""'■«A în excesul acesta de civilizaţie pe care Pa-1.111.1
■ l NKGRU