Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

parte, de rezultatele investigaţiilor practice asupra tipurilor de sarcini 
relevante pentru diferenţele interindividuale. 

---

26 Diferenţe intehndividuale 
în psihometrie, este fundamentală ideea că diferenţele 
psihologice dintre indivizi pot fi cuantificate (asociate unei valori 
numerice), aşa cum se întâmplă în cazul înălţimii sau greutăţii. 
Această presupunere apare implicit în teoriile factoriale, prezentate în 
prima parte a acestui capitol. 
Testele menite să măsoare diferenţele interindividuale au fost 
elaborate încă de la începutul secolului nostru. Utilizarea testelor de 
aptitudini în scopul orientării şcolare şi profesionale a generat foarte 
multe controverse. Au existat o serie de păreri care caracterizau aceste 
teste ca fiind limitate şi inflexibile; se considera că ele nu pot explica 
caracteristici importante, precum motivaţia sau abilităţile sociale şi 
nici influenţele culturale la nivelul comportamentului.La polul opus se 
situează părerea conform căreia testele de aptitudini reprezintă o 
metodă obiectivă şi ştiinţifică de identificare a talentului; ele pot fi un 
sprijin important în opţiunile educaţionale şi profesionale. 
Prezentăm, în continuare, unele date despre natura şi utilizarea 
testelor de aptitudini, ca şi cele mai controversate probleme legate de 
aceste aspecte. Ne vom concentra atenţia asupra testelor de aptitudine 
intelectuală generală, cunoscute sub numele de teste de inteligenţă, 
utilizând acest termen, trebuie să notăm că nu există un acord general 
asupra definirii inteligenţei şi că aceste teste pot măsura doar o parte 
din ceea ce stă la baza unui comportament inteligent. 
Scurt istoric al testelor de inteligenţă 
Primele încercări de elaborare a unor teste de inteligenţă 
datează de la sfârşitul secolului trecut şi aparţin lui Sir Francis 
Galton, în Anglia şi lui JMcK.Cattel, în America. Aceste prime teste, 
bazate pe măsurarea unor procese senzoriale simple (ca viteza de 
reacţie sau sesizarea diferenţelor între două greutăţi) nu s-au dovedit 
relevante pentru evaluarea inteligenţei. 
Simon-Binet. Primele teste moderne de inteligenţă au fost 
elaborate de psihologii francezi Alfred Binet şi Theodore Simon, 

---

Inteligenţa şi măsurarea ei 27 
colaboratorul său. în 1905, guvernul francez i-a cerut lui Binet să 
alcătuiască un test care să identifice copiii care necesitau un sprijin 
educaţional special. Plecând de la părerile profesorilor şi educatorilor 
asupra performanţelor obţinute de copii la o serie de sarcini de tip 
raţionament şi judecată, Binet a încercat, mai întâi, să identifice 
nivelul mintal al copiilor normali de diferite vârste. Ca urmare, el a 
elaborat câteva scale de vârstă, bazate pe conceptul de vârstă mintală. 
Asfel, un copil de 7 ani, care putea rezolva toate problemele prevăzute 
pentru scala de 8 ani, era considerat ca având vârsta mintală de 8 ani; 
un copil de 10 ani, care putea rezolva doar, problemele prevăzute de 
scala de 8 ani, era considerat, de asemenea, ca având vârsta mintală de 
8 ani. 
Coeficientul de inteligenţă. Ulterior, cercetătorii au ajuns la 
concluzia că, pentru o evaluare completă a nivelurilor aptitudinale ale 
copiilor aparţinând unor grupe diferite de vârstă, dar cu aceeaşi vârstă 
mintală, este necesară luarea în considerare a vârstei cronologice sau 
actuale a copilului testat. în 1912, Stern a introdus ideea unui 
coeficient de inteligenţă (CI), care putea fi calculat după formula: 
C [
^ vârsta mintală (VM)
x 1 0 Q 
vârsta cronologică (VC) 
Se poate observa că, pentru valori egale ale VM şi VC, rezultă, 
din formulă, un CI de 100, reprezentând media. 
Stanford-Binet. în 1916, testul Binet-Simon a fost revizuit de 
Lewis Terman, de la Universitatea Stanford. Testul Stanford-Binet a 
fost elaborat, iniţial, pentru copii, dar, ulterior, el a fost extins şi 
pentru vârstele adulte. Scala de inteligenţă Stanford-Binet a fost 
revizuită în mod repetat, cel mai recent în 1986. înainte de această 
ultimă revizuire, scorurile pentru CI devirau dintr-o combinare a 
tuturor problemelor şi nu reflectau diferenţele între performanţele 
obţinute la problemele numerice şi cele obţinute la problemei© 
verbale, de exemplu. ,,,.,. 
'
r
H. - f i i ; . 
Wechsler. Cel mai folosit test de inteligenţă pentru adulţi este 
scala Weschler pentru inteligenţa adulţilor, elaborat în 1939 şi urmat 
Se poate observa că, pentru valori egale ale VM şi VC, rezultă, 
din formulă, un CI de 100, reprezentând media. 
Stanford-Binet. în 1916, testul Binet-Simon a fost revizuit de 
Lewis Terman, de la Universitatea Stanford. Testul Stanford-Binet a 
fost elaborat, iniţial, pentru copii, dar, ulterior, el a fost extins şi 
pentru vârstele adulte. Scala de inteligenţă Stanford-Binet a fost 
revizuită în mod repetat, cel mai recent în 1986. înainte de această 
ultimă revizuire, scorurile pentru CI devirau dintr-o combinare a 
tuturor problemelor şi nu reflectau diferenţele între performanţele 
obţinute Ia problemele numerice şi cele obţinute la problemele 
verbale, de exemplu. 
Wechsler. Cel mai folosit test de inteligenţă pentru adulţi este 
scala Weschler pentru inteligenţa adulţilor, elaborat în 1939 şi urmat 

---

28 Diferenţe inter individuale 
de scala Weschler pentru inteligenţa copiilor. Ambele teste au fost, 
ulterior, revizuite. Deoarece s-a considerat că scala Stanford-Binet era 
prea axată pe aptitudinile verbale, scalele Wechsler au prevăzut nu 
numai o scală verbală, ci şi o scală de performanţă non-verbală, în 
care sarcinile sunt de tipul manipulării sau aranjării unor imagini sau 
cuburi.