Terapia psihanalitică
Aşa cum am arătat în capitolul 3, scopul psihanalizei este
descoperirea problemelor, temerilor şi motivaţiilor ascunse în
inconştient. Când acestea sunt recunoscute la nivel conştient, clientul
se poate confrunta cu ele. Freud considera că toate problemele psihice
se originează în inconştient. în psihanaliza clasică, clientul este întins
pe o canapea, iar terapeutul este aşezat în afara câmpului vizual al
clientului, pentru a rămâne anonim şi pentru a nu inhiba comunicarea.
Astfel, clientul nu este intimidat sau influenţat de terapeut, nici chiar
prin limbajul trupului, iar relaxarea (favorizată de poziţia întinsă)
permite un flux liber al ideilor, gândurilor şi sentimentelor. Clientul
poate vorbi despre orice îi vine în minte, oricât de neplăcut sau
irelevant ar părea. Această tehnică se numeşte asociaţie liberă.
Treptat, asociaţiile libere ale clientului vor conduce către descoprirea
materialului inconştient. Clientul se poate confrunta cu „blocaje",
când relatările lui se întrerup; în aceste ocazii pot interveni schimbări
de direcţie sau momente în care clientul se ridică şi se îndreaptă către
fereastră. După Freud, aceste blocaje sunt foarte importante, pentru că
indică rezistenţa clientului - un punct de reprimare.
Visele sunt considerate importante pentru analiză; Freud afirmă
că, în timpul somnului, apărarea ego-ului este mai slabă, permiţând
gândurilor şi dorinţelor reprimate să iasă la suprafaţă. Ele pot
reprezenta o împlinire a dorinţelor, fără să exprime direct ce anume
doreşte individul, ci sub forma deghizată a simbolurilor. Din acest
motiv, analiza poate fi realizată doar de un profesionist.
In timpul şedinţelor terapeutice, poate interveni şi transferul, în
cadrul căruia clientul transferă asupra terapeutului sentimente şi trăiri
emoţionale pe care le-a avut faţă de alte persoane, în perioadele
anterioare ale vieţii sale. Şi transferul este utilizat ca material pentru
interpretare, terapeutul va explica clientului ce anume relevă transferul
său, fără a-i da sfaturi. Clientul este încurajat să găsească singur
soluţia problemelor sale. Drake şi Sederer (1986) sugerează că
terapiile intensive şi intruzive, precum psihanaliza, pot avea un efect
226 Diferenţe interindividuale
negativ asupra schizofrenilor (necesitând, chiar, spitalizări de lungă
durată). Ei consideră că aceasta se poate datora suprastimulării
emoţionale, ceea ce concordă cu concluziile studiilor asupra schizofrenilor
proveniţi din familii intens emoţionale (vezi capitolul 5).
Analiza ego-ului. Teoreticieni precum Karen Horney, Arma
Freud şi Erik Erikson pun accent pe forţa ego-ului (ca şi a id-ului) şi
sugererază că aceasta poate fi o explicaţie a rolului activ al indivizilor
în controlarea mediului. Terapeuţii încearcă să ajute clientul să
cunoască funcţiile propriului ego (un set de scopuri conştiente' şi
abilităţi care pot controla id-ul şi mediul) şi să selecteze căile optime
pentru a se schimba; astfel va putea interacţiona cât mai avantajos şi
adecvat cu mediul.
Terapia prin joc este o aplicare a psihanalizei la nivelul
copiilor, care nu pot - sau nu doresc - să-şi verbalizeze problemele.
Copilul îşi va releva problemele într-un mediu securizant - camera de
joacă - unde va fi observat de terapeut. Acesta nu va critica copilul şi
nu-i va întrerupe jocul, oricât de bizar ar fi acesta. Pe baza observaţiilor
sale, terapeutul va decide asupra cauzelor problemelor copilului.
Separat de acest proces analitic, copilul va avea posibilitatea să
acţioneze asupra propriilor probleme, să se răzbune pe păpuşă (în loc
de părinte sau frate), să exploreze, să caute consolare sau să rezolve
propriile dificultăţi emoţionale. Aceasta este, pentru copil, o ocazie de
a regresa către stadiile timpurii de dezvoltare; el retrăieşte experienţele
din unica copilărie, putând ajunge la o concluzie satisfăcătoare.
Axline, în lucrarea sa, Dibs: în căutarea sinelui (Dibis: in
Search of Self) (1964) descrie admirabil o versiune a terapiei prin joc.
Tratamente şi terapii 227
Dostları ilə paylaş: |