Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

Aprecieri asupra terapiilor psihanalitice 
Toate terapiile psihanalitice pleacă de la ideea că individul 
(clientul) nu este conştient de motivele acţiunilor sale; acestea se 
originează în inconşient. Fricile şi reprimările din copilărie sunt 
explorate astfel încât să poată fi raţionalizate de ego"-ul adultului; 
înţelegerea originilor problemelor reprezintă începutul vindecării. 
Există unele probleme de validare legate de teoria psihanalitică (vezi 
capitolul 3), care se reflectă asupra terapiilor prin înţelegere (insight). 
Cum pot fi măsurate cu acurateţe conflictele interne ego-id? Cine 
evaluează îmbunătăţirea - clientul, prin declaraţiile sale sau 
terapeutul, prin alte metode? (pentru o discuţie mai detaliată a acestei 
probleme, vezi paragraful 6.6). 
Autoevaluare 
1. Care sunt principiile fundamentale şi ideile de bază de la care 
pleacă terapiile psihanalitice? 
2. Prin ce diferă analiza ego-ului de psihanaliza clasică? 
3. Care sunt criticile aduse terapiilor psihanalitice? 
6.5. TERAPII UMANISTE ŞI EXISTENŢIALE 
Acesta este un grup larg de terapii care au unele caracteristici 
comune, ele sunt orientate către înţelegere (insight), asemenea terapiilor 
psihanalitice, considerând că problemele pot fi rezolvate optim prin 
creşterea nivelului de conştientizare a individului asupra propriilor 
nevoi şi motivaţii. Aceste terapii au o mare încredere în libertatea de 
alegere a individului, clienţii sunt ajutaţi să descopere propria alegere 
şi sunt încurajaţi să acţioneze în consecinţă. Deşi trecutul poate fi 
cunoscut, terapiile de acest tip sunt interesate de prezent. Umaniştii 
promovează unicitatea individului, două cazuri nu pot fi identice, 

---

228 Diferenţe interindividuale 
pentru că fiecare este o combinaţie unică de circumstanţe, caracteristici 
şi experienţe; aceasta se numeşte fenomenologie. 
a) Terapia centrată pe client a lui Rogers (vezi capitolul 2 
pentru descrierera teoriei lui Rogers). Accentul se pune pe voinţa 
liberă a individului; dar Rogers sugerează că libertatea este un dar 
care cere curaj pentru a putea fi folosit. Terapeutul ajută clientul 
printr-o înţelegere empatică corectă, privind lumea prin ochii acestuia 
şi înţelegând sentimentele din perspectiva fenomenologică a acestuia. 
Sinceritatea terapeutului este esenţială; Rogers sugerează ca terapeutul 
care nu se poate relaţiona autentic cu clientul să-i recomande acestuia 
un alt terapeut. Terapeutul, prin autodezvăluirea sinceră, oferă 
clientului un model. * 
Terapia lui Cari Rogers este non-directivă; clientului i se oferă 
încurajare şi suport într-un mediu securizant, pentru ca acesta să 
găsească soluţiile şi să aleagă acţiunile optime. Terapeutul oferă 
clientului apreciere pozitivă necondiţionată, pentru a-i uşura 
cunoaşterea de sine şi învăţarea strategiilor de rezolvare a propriilor 
probleme. învăţarea poate fi inhibată în cazul în care clientul simte că 
aprobarea celorlalţi trebuie constant întreţinută. 
Posibila discordanţă dintre „sinele perceput" şi „sinele ideal" 
poate fi investigată, în cursul terapiei, prin intermediul tehnicii de 
sortare Q (v.§.2.4.). 
Rogers afirmă că realizarea sinelui este principala motivaţie 
umană şi că oamenii se nasc buni. Aceste afirmaţii au fost puse la 
îndoială de o serie de critici. 
b) Terapia de grup. începuturile terapiei de grup au fost făcute 
de Rogers - participanţii (termen care 1-a înlocuit pe cel de clienţi) 
sunt încurajaţi, de către un moderator să dărâme barierele şi să vorbească 
despre emoţiile şi problemele lor. Interacţiunea liberă şi răspunsurile 
celorlalţi oferă o nouă perspectivă şi promovează realizarea sinelui. 
Unii autori (de exemplu, Rogers, 1970) declară că grupul este eficient 
pentru facilitarea schimbărilor pozitive; există şi alţi autori care sunt 
de părere că terapia de grup poate precipita tulburările psihologice 
(Lieberman şi colab, 1973). 

---

Tratam ente şi terapii 229 
c) Gestalt Terapia a fost elaborată de Fritz Perls care, ca şi 
Rogers, considera că oamenii au o bunătate înnăscută, care încearcă să 
se exprime. Această terapie pleacă de la ideea că individul se 
raportează, în orice situaţie, la propriile nevoi şi motivaţii. Terapia se 
concentrează pe „aici şi acum" şi nu pe trecutul clientului. Sunt folosite 
tehnici variate, ca cea a „scaunului gol" în care clientul este încurajat 
să vorbească cu persoana pe care şi-o imaginează în scaun. Pearls 
crede că traumele nerezolvate din trecut afectează noile relaţii şi că 
trebuie găsite soluţii acestor probleme. Clientul este constrâns, dacă e 
nevoie, să devină conştient de problemele sale şi să ia măsuri. Scopul 
acestei terapii este să ajute clientul să cunoască toate faţetele sale. 
d) Analiza tranzacţională. Eric Berne (1968) consideră că 
personalitatea este formată din trei stări ale ego-ului: părinte, adult şi 
copil. Aceste stări se pot identifica în jocul de rol, în care clientul şi 
terapeutul desfăşoară tranzacţii personale sau interacţiuni cu ceilalţi. 
Fiecare persoană comunică folosind starea de părinte, adult sau copil. 
Dacă această stare nu este recunoscută de partener, intervin neînţelegeri 
(deoarece comunicăm şi altfel decât verbal). Berne a identificat o serie 
de mijloace prin care indivizii folosesc aceste strategii şi interacţiuni 
în mod distructiv, odată înţelese, acestea se pot schimba şi pot fi 
folosite de individ pentru a-şi controla mai bine viaţa. 
Aprecieri asupra terapiilor umaniste 
Rogers a avut o orientare instrumentală, încurajând studiile 
evaluative asupra terapiilor de înţelegere (insight), dar aceasta presupune 
unele dificultăţi metodologice. El a utilizat tehnica de sortare Q, 
elaborată iniţial de Stephenson (1953), cu scopul de a ajuta clientul să 
evalueze cât mai corect autopercepţiile, având în vedere posibila 
discordanţă între sinele perceput şi cel ideal („ce cred că sunt" şi „ce 
cred că ar trebui să fie"). Această tehnică poate fi folosită pentru a 

---

230 Diferenţe interindividuale 
evalua rezultatele în timpul şi în urma terapiei. Există unele dubii 
asupra obiectivitătii autoevaluării. 
S-a sugerat că personalitatea şi căldura terapeutului pot influenţa 
mult mai mult tratamentul decât oricare altă tehnică specifică. Parloff şi 
colab. (1978) au descoperit că rezultatele pozitive nu sunt neapărat 
legate de sinceritatea şi empatia terapeutului, aşa cum s-a crezut. 
Din terapiile umaniste au derivat multe tehnici de grup, nu 
numai pentru a economisi timpul terapeutului, ci şi pentru că individul 
poate învăţa mai mult din opiniile celorlalţi. De asemenea, clientul 
poate respinge o concluzie a terapeutului, dar dacă membrii grupului 
ajung la aceeaşi concluzie, aceasta este mai greu de respins.