Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

Factorul de variaţie genetică 
Utilizând datele obţinute din studiile asupra gemenilor, 
cercetătorii au încercat să estimeze proporţia în care variaţia nivelului 
de inteligenţă se poate atribui pe de o parte, eredităţii şi, pe de altă 
parte, mediului. Factorul de variaţie genetică (H) se referă la 
proporţia în care variaţia unei trăsături, într-o populaţie particulară, 
este determinată de diferenţele genetice. 
Estimările factorului H în relaţie cu CI variază foarte mult, în 
funcţie de cercetători. De exemplu Burt (1966) şi Jensen (1969) au 
propus o valoare a factorului H de 80%. Chipeur şi colab. (1989), 
pornind de la datele studiului lui Bouchard şi McGue (la care ne-am 
referit mai sus), indică o valoare de 46% pentru factorul H. Trebuie să 
facem câteva remarci: 
1. Factorul H se asociază cu diferenţele din cadrul unei 
populaţii particulare şi nu cu un anumit individ. Există cazuri în care 
factorul H a fost incorect utilizat, atunci când s-a apreciat, de exemplu 
că 80% din CI se datorează eredităţii. 
2. Factorul H calculat pentru o populaţie particulară (de 
exemplu, alţi americani din clasa mijlocie) nu poate fi extrapolat la o 
populaţie total diferită (de exemplu, negri din clasa muncitoare). 

---

Inteligenţa şi măsurarea ei 
45 
3. Având în vedere controversele legate de studiile asupra 
gemenilor, ca şi variaţia estimărilor evidenţiate, este evidentă 
imposibilitatea evaluării fidele a factorului H, în relaţie cu CI. 
Studii asupra adopţiilor 
O serie de studii au comparat coeficienţii de inteligenţă ai 
copiilor adoptaţi cu cei ai părinţilor adoptivi şi cu cei ai părinţilor 
naturali. Ipoteza de la care pleacă aceste studii este următoarea: dacă 
ereditatea are o influenţă majoră, atunci coeficinţii de inteligenţă ai 
copiilor se corelează mai puternic cu cei ai părinţilor naturali decât cu 
cei ai părinţilor adoptivi. 
Două dintre primele astfel de studii (Burks, 1928; Leahy, 
1935) indică corelaţii foarte scăzute, de 0,13, respectiv 0,18, între 
coeficienţii de inteligenţă ai copiilor şi cei ai părinţilor adoptivi. 
Corelaţia între copiii şi părinţii naturali, care locuiesc împreună, este 
de aproximativ 0,50. Aceste date relevă faptul că este un element 
important pentru dezvoltarea inteligenţei, dar într-o proporţie mai 
mică decât ereditatea. 
Susţinătorii eredităţii afirmă că studiile asupra adopţiilor şi 
plasamentelor familiale oferă argumente puternice în favoarea 
componentei ereditare majore a inteligenţei. In schimb, adepţii 
mediului contraargumentează această idee, pe baza erorilor atribuite 
acelor prime studii. De exemplu, Kamin (1977) şi-a concentrat atenţia 
asupra plasamentului selectiv, practicat de agenţiile de adopţie. 
Plasamentul selectiv presupune plasarea copiilor în familii cât mai 
asemănătoare familiei naturale. Astfel, copiii unor mame cu nivel de 
inteligenţă ridicat sunt plasaţi în familii cu CI înalt, în timp ce copiii 
unor mame cu nivel de inteligenţă mai scăzut sunt plasaţi în familii cu 
CI similar, deci scăzut. Astfel, plasamentul selectiv poate evidenţia 
similaritatea dintre coeficienţii de inteligenţă ai copiilor adoptaţi şi cei 

---

46 Diferenţe interindividuale 
ai părinţilor naturali, chiar dacă nu'locuiesc împreună. De asemenea, 
Kamin relevă că nivelul scăzut al corelaţiei dintre coeficienţii de 
inteligenţă ai copiilor şi părinţilor adoptivi este probabil artificial, ca 
urmare a integrării părinţilor adoptivi în grupul general al părinţilor. 
Conform condiţiilor impuse de agenţiile de adopţie, părinţii 
adoptivi trebuie să fie stabili emoţional, cu posibilităţi financiare, 
nealcoolici etc. De asemenea, este posibilă o variaţie mai mică, în 
ceea ce priveşte CI, între părinţii adoptivi decât între copiii adoptaţi. 
Aceasta poate reduce în mod artificial corelaţiile CI ale celor două 
grupuri considerate. 
Studiile mai recente asupra adopţiilor au încercat să evite 
problemele întâlnite anterior şi s-au concetrat asupra părinţilor care au 
crescut atât copii naturali, cât şi copii adoptaţi (Scarr şi Weinberg, 
1977; Horn şi colab., 1979). în ambele studii citate, corelaţia coeficienţilor 
de inteligenţă ai mamelor şi copiilor naturali a fost foarte apropiat de 
cel din cazul mamelor şi copiilor adoptaţi (0,22, respectiv 0,20 în 
studiul lui Scarr). Aceste rezultate nu susţin ipoteza transmiterii 
genetice a inteligenţei, din moment ce al doilea tip de relaţie 
considerată (mamă-copil adoptat) nu implică existenţa unor gene 
similare. 
Un studiu care susţine ipoteza influenţei majore a mediului 
asupra CI s-a desfăşurat în Franţa şi aparţine lui Schiff şi colab. 
(1978). Au fost examinaţi 32 de copii născuţi din părinţi cu un nivel 
socio-economic scăzut şi adoptaţi, înainte de vârsta de 6 luni, de 
părinţi cu nivel socio-economic ridicat. Cercetătorii au comparat CI ai 
copiilor şi CI ai fraţilor biologici, crescuţi de părinţii naturali. CI 
mediu al grupului copiilor adoptaţi a fost 111, în timp ce pentru 
grupul fraţilor crescuţi de părinţii naturali s-a înregistrat un CI mediu 
de 95.