Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor
Yüklə 1,23 Mb. Pdf görüntüsü
|
| Stadiul anal (2 ani)
Acest stadiu se concentrează asupra senzaţiei plăcute experimentate la nivelul membranelor mucoase ale rectului. Copilul găseşte satisfacţie în eliminarea şi reţinerea fecalelor, fiind capabil, la această vârstă, să-şi exercite controlul asupra acestor funcţii fiziologice. El le poate face plăcere părinţilor sau dimpotrivă, îi poate nemulţumi, în funcţie de exercitarea acestui control. Astfel, senzaţiile plăcute obţinute prin „eliminare" sau „ reţinere" se asociază cu un comportament care are implicaţii sociale. Un eveniment semnificativ în viaţa copilului îl reprezintă eforturile părinţilor de a-i forma deprinderile de igienă. Fixarea la stadiul anal, care poate rezulta dintr- un conflict părinţi-copil legat de igienă, dă naştere unei personalităţi excesiv preocupate de curăţenie şi ordine („eliminare") sau unei personalităţi obsesive („reţinere"). Teoriile psihanalitice alepersonaliţflţi, 115 Stadiul falie (3-6 ani) Energia libiduală se concentrează, în acest stadiu, la nivelul organelor genitale, iar trăirile devin, în mod clar, sexuale. Descriind seria de evenimente prin care trece copilul de sex masculin, Freud a definit complexul Oedip. Fanteziile băiatului cuprind dorinţe de intimitate sexuală cu mama sa. El invidiază relaţia intimă pe care tatăl o are cu mama şi se teme de pedeapsă, sub forma de castrare, pentru dorinţele sale interzise. Complexul Oedip se rezolvă în momentul în care copilul se identifică cu tatăl său, încercând să-1 mulţumească şi să-1 imite în acţiuni şi atitudini. Referirile lui Freud la progresul copilului de sex feminin, de-a lungul stadiului falie, sunt mai puţin clare; el propune mai multe explicaţii pentru procesul de identificarea fetiţei cu mama sa. Cele mai numeroase referiri trimit la complexul Electra, fetiţa, crezându-se castrată pentru că nu posedă penis, resimte invidie pentru acest organ. Aceasta o conduce către un ataşament puternic faţă de tată, ca posesor al penisului şi, în final, la identificarea cu mama, pentru a deveni asemenea ei. Rezolvarea satisfăcătoare a acestor complexe permite identificarea copilului cu părintele de acelaşi sex. Această identificare are două consecinţe majore: 1. Copilul adoptă rolul de gen pe care şi-1 va asuma în decursul vieţii. 2. Copilul adoptă standardele morale ale părinţilor, atitudinile şi restricţiile lor, odată cu normele morale ale societăţii, pe care acestea le reflectă. Astfel, se formează superego-ul, iar valoarea şi credinţele specifice unei culturi pot fi transmise de la generaţie la alta. Dacă, în urma unei atitudini inadecvate a părinţilor, copilul nu depăşeşte satisfăcător cele două complexe descrise, pot interveni o serie de probleme; psihanaliştii consideră că fixarea la nivelul stadiului falie este una dintre cele mai frecvente cauze ale nevrozelor din perioada adultă. |