196 Diferenţe interindividuale
aceasta face ca fondul comun genetic să fie foarte restrâns.
Egeland şi
colab. (1987) au identificat, în cursul acestei cercetări, un marcator
genetic la cromozomul 11, care poate fi implicat în tulburarea maniaco-
depresivă.
Alte studii au identificat, însă alţi cromozomi ca fiind implicaţi
în depresie, deci e posibil ca adevărata cauză să nu fie un defect
cromozomial. De fapt, s-ar putea ca fiecare formă de depresie să aibă
origini genetice diferite sau să nu aibă origini genetice.
în mod similar, este greşit să privim schizofrenia ca o tulburare
omogenă; poate fi, în realitate, un grup de tulburări cu origini
distincte.
Gottesman şi Shields (1982) au studiat gemenii la care era
prezentă schizofrenia, a descoeprit o concordanţă de 45% la
monozigoţi şi de 14% la dizigoţi.
Kety şi colab. (1968, 1975) remarcă faptul că incidenţa
schizofreniei, în populaţia generală, este 1%, dar, dacă unul sau ambii
părinţi sunt schizofrenici, 40%, dintre copii sunt diagnosticaţi ca
schizofreni, dacă locuiesc cu părinţii. Dar, arată Kety, această
concordanţă scade la 3% dacă copiii sunt adoptaţi. Aceasta poate
indica influenţa puternică a mediului în medierea componentei
genetice.
Dostları ilə paylaş: