Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

 voma şi prezenta ruminare cronică (regurgitarea şi remestecarea 
alimentelor). Testele nu au evidenţiat probleme fiziologice. Copilul suferea de 
malnutriţie şi era hrănit prin tubaj. 
Terapia aversivă a constat în administrarea unor şocuri electrice scurte 
(1 sec) la nivelul gambei copilului, de câte ori acesta manifesta semne de 
vomă. Copilul a învăţat, în scurt timp, că modalitatea de a evita şocurile era 
să nu vomeze. După doar două şedinţe terapeutice, şocurile electrice au 
devenit necesare din ce în ce mai rar. 
în timpul a trei săptămâni de supaveghere şi tratament, copilul a 
început să câştige în greutate şi a putut fi externat. Cinci luni mai târziu, a fost 
declarat sănătos fizic şi psihic. Terapia aversivă a salvat viaţa acestui copil, 
chiar dacă „vindecarea prin durere" rămâne o problemă etică. 
Fig.6.2 Terapia aversivă, utilizată pentru salvarea unei vieţi. 
c) Terapia implozivă şi tehnica inundării. Utilizată frecvent 
pentru tratarea fobiilor, esenţa acestei terapii este expunerea clientului 
la o situaţie din ce în ce mai înspăimântătoare. Premisa este: „luptă 
împotriva fricii cu frica". în momentul în care situaţia imaginară 
ajunge la punctul ei maxim, ea nu mai produce frică. Terapeutul 
încurajează ridicarea.treptată a nivelului de excitaţie dat de situaţia 
respectivă, timp de o oră. 
In terapia implozivă, terapeutul „construieşte" situaţia, prin 
poveşti şi scenarii înspăimântătoare, care, conform teoriei psihodinamice, 
ar reprezenta impulsurile sexuale sau agresive reprimate ale id-ului. 
De exemplu, unui arahnofobic i se cere să-şi imaginere un păianjen 
uriaş care îi devorează ochii, pătrunde prin orbite până la creier, pe 
care i-1 devorează. Terapia implozivă face apel la imaginaţia 
clientului, în timp ce tehnica inundării are loc in vivo (situaţii reale de 
viaţă, de exemplu, Wolpe (1958) a luat la o plimbare cu maşina un 
pacient cu teamă de maşină, timp de 4 ore. Pacientul, care era o fetiţă, 
a devenit isteric pe măsură ce nivelul anxietăţii sale creştea, dar, la un 

---

Tratamente şi terapii 215 
moment dat, s-a calmat şi, la sfârşitul plimbării, frica ei dispăruse. 
Stingerea răspunsului de teamă al clientului se produce deoarece 
terapeutul blochează comportamentul obişnuit de evadare sau evitare. 
Alţi terapeuţi, precum Emmelkamp şi Wessels (1975) au 
considerat tehnica inundării ca fiind mai eficientă decât implozia. .