Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

Autoevaluare 
1. Care sunt caracteristicile comune ale terapiilor umaniste? 
2. Descrieţi terapia lui Rogers. 
3. Prin ce diferă terapia lui Rogers de celelalte terapii? 
4. Apreciaţi avanajele şi dezavantajele terapiilor umaniste. 
6.6. EFICIENŢA TRATAMENTULUI 
Cititorul s-ar ptuea întreba, în această parte a lucrării noastre, 
care este cel mai bun tratament? Care tratament poate „vindeca"? Dar, 
tratamentul bolilor psihice nu poate fi apreciat în termeni atât de clari. 
De exemplu, se poate afirma că penicilina este cel mai bun tratament 
pentru o infecţie a gâtului sau aparatul gipsat pentru o fractură; este 
evident inutilă inversarea acestui tratament. însă, aceeaşi terapie poate 
fi uneori eficientă, alteori ineficientă pentru, aparent, aceeaşi tulburare 
psihică, deoarece nu există cazuri identice. 

---

Tratamente şi terapii 231 
Conceptul de „vindecare" 
O altă problemă impusă de întrebările anterioare este ideea de 
„vindecare". Cum se poate determina „vindecarea" unui pacient (client) 
de o tulburare psihică? Poate decide pacientul asupra „vindecării" 
sale? Poate un terapeut să evalueze „vindecarea"? Şi dacă da, un al 
doilea terapeut consultat va fi de aceeaşi părere cu primul? 
In primul rând, trebuie să stabilim ce se poate înţelege prin 
vindecare. Behavioriştii se referă la îndepărtarea comportamentului 
aberant; îndepărtarea simpiomelor reprezintă vindecarea tulburării. 
Dacă sociofobicul poate intra în societate, dacă arahnofobicul nu mai 
fuge şi nu mai ţipă când vede un păianjen, atunci terapeutul 
behaviorist îi consideră vindecaţi. Comportamentul manifest poate fi 
observat şi măsurat. Dar pentru cât timp aceasta este o vindecare 
pentru toată viaţa? 
Dacă pacientul necesită din nou tratament, peste un an sau doi, 
manifestând simptome asemănătoare problemei anterioare, este un caz 
de substituire de simptom. Se poate argumenta că, la primul tratament, 
pacientul nu a fost într-adevăr vindecat, problemele lui ieşind, din 
nou, la suprafaţă, în următoarea perioadă de criză. Beech (1972) 
afirma că substituirea de simptome este relativ rară. 
Terapiile psihanalitice încearcă să descopere problema de 
profunzime; pacientul îşi poate rezolva problema dacă o recunoaşte. 
In ce măsură se realizează acest lucru, este dificil de apreciat. 
Măsurarea conflictelor id-ego este imposibilă, chiar dacă realitatea 
acestora este acceptată. Testele proiective, care îşi propun să măsoare 
conflictele interne, sunt supuse, prin scorificare, subiectivităţii (de 
exemplu, Rorschach, v.§.3.3). Multe dintre terapiile de înţelegere 
(insight) nu sunt potrivite pacienţilor cu tulburări psihice severe, care 
nu pot avea înţelegere (insight). Tratamentele somatice, ca şi terapiile 
comportamentale, consideră înlăturarea simptomului sau modificarea 
comportamentului ca un semn de vindecare. 
Evaluarea oricărei cercetări poate fi disturbată de efectul „bună 
ziua-la revedere". Când un pacient sau client începe tratamentul 

---

232 
Diferenţe interindividuale 
tendinţa de a-şi exagera problema şi nefericirea, pentru a arăta câtă 
nevoie are de ajutor. La sfârşitul terapiei, el poate exagera senzaţia de 
„stare de bine", pentru a-şi arăta aprecierea faţă de terapeut sau pentru 
a se convinge că nu a cheltuit inutil timp şi bani. în plus, apare şi 
fenomenul de remisie spontană; Bergin şi Lambert (1978) relatau că 
30% până la 60%) dintre pacienţi declară că „se simt mai bine" fără a 
beneficia de tratament. Schizofrenia, în special, se supune regulii 
„celor trei": primul se simte mai taine fără tratament, al doilea se simte 
mai bine în urma tratamentului, al treilea nu va înregistra îmbunătăţiri 
niciodată. Pacienţii sau clienţii aflaţi în terapie, dar care manifestă o 
remisie spontană, sunt incluşi în statistici ca fiind externaţi sau 
vindecaţi.