Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

35 
Care sunt cerinţele impuse unui test? 
Testele psihometrice sunt foarte mult folosite. Indiferent de 
scopurile pe care şi le propune (clarificarea diagnosticului unor 
dificultăţi de învăţare sau selecţia şcolară şi profesională), un test 
trebuie să răspundă câtorva cerinţe, pentru a putea funcţiona corect 
într-o situaţie practică. Vom prezenta, în continuare, aceste cerinţe. 
Fidelitatea 
Pentru a fi considerat fidel, un test administrat aceluiaşi subiect 
de două sau mai multe ori trebuie să evidenţieze aceleaşi (sau aproape 
aceleaşi) rezultate. Deci, fidelitatea relevă în ce măsură un test este 
consecvent. Au fost stabilite două tipuri de fidelitate. 
a) Consecvenţa {fidelitatea) în timp se apreciază prin metoda 
testare-retestare. Testul este administrat aceluiaşi lot de subiecţi în 
două ocazii diferite, la un interval de timp suficient de mare pentru a 
preveni fenomenele de amintire a testului de către subiecţi. Tehnica 
corelaţiei (vezi prima parte a acestui capitol) se aplică celor două 
seturi de scoruri obţinute, în scopul examinării gradului lor de 
similaritate. Coeficientul de corelaţie rezultat, cunoscut sub denumirea 
de coeficient de fidelitate, trebuie să se situeze în jurul valorii de 0,90 
(Scala Wechsler a dovedit un coeficient de fidelitate de 0,91). 
O tehnică alternativă, des utilizată, este administrarea testului în 
două forme diferite, dar echivalente. Această tehnică este cunoscută 
ca tehnica formelor paralele. 
b) Consecvenţa (fidelitatea) internă poate fi apreciată prin 
metoda divizării testului. Această metodă presupune divizarea testului 
în două părţi; se vor compara prin tehnica corelaţiei scorurilor 
obţinute la întrebările cu numere pare cu cele obţinute la întrebările cu 
numere impare. Obţinerea unei corelaţii înalte exprimă fidelitatea 
testului vizat. 

---

36 Diferenţe interindividuale 
Validitatea 
Doar stabilirea fidelităţii unui test este insuficientă. Este 
necesar să se demonstreze că un test măsoară în mod real ceea ce 
pretinde că măsoară - aceasta este validitatea. Tipurile de validitate 
sunt următoarele: 
a) Validitatea aparentă se referă la măsura în care un test pare 
să evalueze ceea ce îşi propune. Date fiind dezacordurile asupra 
naturii inteligenţei, a avea încredere în validitatea aparentă pare a fi 
mai greu decât, să spunem, rezolvarea unei probleme de matematică. 
b) Validitatea exterioară implică două tehnici, în care 
rezultatele testului se corelează cu unele aprecieri exterioare ale 
caracteristicilor vizate. Astfel: 
(1) Scorurile obţinute de elevi la un test de inteligenţă se pot 
corela cu aprecierile profesorilor asupra nivelului de inteligenţă al 
subiecţilor testaţi. Aceasta este validitatea concordantă, în care 
rezultatele testului sunt comparate cu aprecieri actuale ale 
comportamentului subiecţilor. Validitatea concordantă se poate stabili 
şi prin corelarea scorurilor obţinute la testul vizat cu scorurile obţinute 
de aceeaşi subiecţi la un test deja validat. 
(2) Scorurile obţinute la un test de inteligenţă se pot compara cu 
unii indici anticipativi ai inteligenţei, precum achiziţiile şcolare 
viitoare. Acesta este une exemplu de validitate predictivă. O serie de 
studii au demonstrat eficienţa anticipării performanţei într-o varietate 
de situaţii, atât educaţionale, cât şi profesionale. 
c) Validitatea structurală se referă la acurateţea cu care un test 
poate măsura structurile psihologice descrise în teoria care-1 
fundamentează. Este un tip de validitate mai greu de evidenţiat, 
datorită dezacordului cu privire la definiţiile şi teoriile din domeniu. 
Metodele de validare descrise, deşi utile, nu pot demonstra cu 
stricteţe faptul că un test măsoară inteligenţa izolat de alte structuri 
psihice, precum motivaţia sau capacitatea de a urma instrucţiunile 
examinatorului. Este necesară stabilirea unei teorii a inteligenţei care 
să se supună unei serii de criterii (inclusiv validitatea concordantă şi 

---

Inteligenţa şi măsurarea ei 37 
predictivă); astfel, se va putea răspunde la întrebări precum: Cum se 
relaţionează inteligenţa cu alte structuri psihice (motivaţia, de 
exemplu)? Cât de stabile în timp sunt scorurile unui test? Cât de 
puternică este corelaţia între scoruile unui test de inteligenţă şi criterii 
precum achiziţiile şcolare? In ce măsură datele neuropsihologice pot 
clarifica conceptul de inteligenţă?