Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

Standardizarea 
înainte ca un test să poată fi utilizat efectiv într-o situaţie 
practică, este necesară standardizarea lui pe populaţia căreia i se 
adresează. Standardizarea presupune aplicarea testului pe un lot 
reprezentativ de subiecţi, ca şi realizarea ajustărilor necesare. Acestea 
implică: 
1) Eliminarea acelor subiecte care, fiind prea dificile sau prea 
facile, sunt irelevante pentru diferenţele interindividuale. 
2) Asigurarea unei distribuţii normale (v.fig.1.3) a scorurilor 
obţinute la testul vizat; argumentul principal în această privinţă este 
acela că, aşa cum caracteristicile biologice se distribuie normal într-o 
populaţie, şi atributele psihologice, printre care şi inteligenţa, se 
distribuie normal. Această presupunere a fost criticată, deoarece s-a 
considerat că nu are suport ştiinţific şi că generează o viziune 
artificială asupra inteligenţei. 
3) Alcătuirea unui tabel care să conţină normele sau scorurile 
medii pentru o populaţie particulară vizată. La o aplicare ulterioară a 
testului, scorurile obţinute vor fi comparate cu norma corespuzătoare 
unei grupe de vârstă sau unei grupe profesionale (sau cu orice altă 
categorie de populaţie care a fost investigată). 
Controverse asupra utilizării testelor de inteligenţă 
Susţinătorii testelor psihometrice atrag atenţia asupra valorii 
testelor de inteligenţă, ca mijloace fidele şi standardizate de 
comparare a indivizilor între ei. Rezultatele testelor se afirmă, pot fi o 

---

38 Diferenţe interindividuăle 
sursă valoroasă de informaţii, într-o varietate de situaţii, de la-
diagnosticarea dificultăţilor de învăţare până la orientarea şi selecţia 
şcolară sau profesională. 
• Pe lângă aceste păreri favorabile, există şi o serie de critici 
aduse testelor de inteligenţă: 
1. Achiziţie sau aptitudine. Se afirmă că testele de inteligenţă 
nu pot măsura nivelul cunoştinţelor şi deprinderilor achiziţionate prin 
învăţare, dar pot evalua capacitatea intelectuală actuală sau potenţială. 
Unii teoreticieni, Burt, de exemplu, consideră această capacitate ca 
fiind înnăscută şi genetică. 
De aceea, testele de inteligenţă sunt văzute ca teste de 
aptitudini, făcându-se diferenţierea calitativă faţă de tipurile de teste 
utilizate în şcoală (de citire, de matematică), care sunt teste de 
achiziţii. Alţi cercetători (Ginsburg, 1972; Stott, 1978) sunt de părere 
că subiectele testelor de inteligenţă pot fi învăţate (chiar dacă nu în 
sens formal), în acelaşi mod în care se învaţă răspunsurile la testele de 
achiziţii. Testele de achiziţii vizează mai mult performanţa actuală şi 
mai puţin capacitatea sau performanţa potenţială. Ca şi alţi indici ai 
performanţei actuale, nivelul de succes este influenţat de o serie de 
factori, interiori sau exteriori subiectului testat. 
2. Cultura şi testele de inteligenţă. Unul dintre cele mai 
controversate aspecte ale testării inteligenţei se concentrează în 
întrebarea dacă testele utilizate au tendinţa să favorizeze persoanele 
albe, din clasa mijlocie. Dacă răspunsul este afirmativ, atunci 
aplicarea acestor teste la grupuri cu o experienţă culturală şi socială 
diferită contravine principiilor deontologice. O problemă particulară 
prezintă testele verbale, care cer competenţă într-o anumită limbă. Un 
copil a cărui limbă maternă este alta decât engleza va obţine, la testele 
verbale, scoruri mai scăzute decât un copil a cărui limbă maternă este 
engleza. Chiar dacă engleza este limba maternă a subiectului testat, 
intervin diferenţe de vocabular, care ţin de categoria socială. Unul 
dintre cele mai folosite teste de inteligenţă, considerat necontaminat 
de influenţele culturale, este Matricele Progresive Raven; acesta 

---

Inteligenţa şi măsurarea ei 39 
utilizează subiecte nonverbale de forma structurilor figurale şi 
simbolurilor. Totuşi, factorii culturali pot influenţa şi performanţa la 
subiectele nonverbale, în funcţie de experienţa particulară a 
subiecţilor şi de tipurile de sarcini propuse de test (Irvine, 1966; 
Simon, 1971); Vernon (1969) reflectă părerea mai multor psihologi 
atunci când afirmă că nu există nici un test liber de influenţele 
culturale. 
Importata influenţelor sociale şi culturale asupra testelor de 
inteligenţă este ilustrată de Warburton (1951), care descrie 
dificultăţile întâmpinate, la testele de aptitudini, de către recruţii 
Gurkha. Proveniţi dintr-o societate mai puţin competitivă, aceştia nu 
erau motivaţi pentru a obţine performanţe în sarcinile pe care le 
considerau irelevante, abstracte; de asemenea, nu erau familiarizaţi cu 
lucrul în timp limitat. Ca urmare, rezultatele obţinute, chiar şi la 
testele de performanţă, nu reflectau aptitudinile lor reale. Concluziile 
acestui studiu sunt relevante şi astăzi. 
3. Etichetarea şi profeţia autoîmplinită. O sferă în care 
inteligenţa a fost şi este un concept major este educaţia. Cel mai 
semnificativ exemplu îl reprezintă aplicarea testelor de inteligenţă în 
vederea orientării şi selecţiei şcolare. Pe de altă parte, în interiorul 
sistemului educativ, profesorii utilizează uneori testele de inteligenţă 
pentru a decide integrarea elevilor într-o clasă sau grupă specială. 
Această tendinţă de selecţie, categorizare şi etichetare este 
considerată, de mulţi psihologi, ca fiind dăunătoare (Gould, 1981). 
Studiile au evidenţiat posibililele efecte ale unei profeţii autoîmplinite, 
prin care persoanele, tratate într-o manieră particulară, prin etichetare, 
au tendinţa de a dezvolta un comportament şi o serie de caracteristici 
. corespunzătoare etichetei primite. Astfel, dacă profesorul, părinţii şi 
copilul îşi formează, pe baza CI, anumite expectanţe legate de 
performanţa şcolară, copilul va reacţiona conform cu acele aşteptări. 
Studiul lui Rosenthal şi Jacobson (1968) conţine un exemplu relevant 
de profeţie autoîmplinită. La începutul anului şcolar, un grup de 
profesori a fost informat că la orele lor vor participa 20 de copii cu un 

---

40 Diferenţe interindividuale 
CI înalt şi că se aşteaptă, din partea acestor elevi, performanţe 
superioare. In realitate, aceşti copii aveau CI medii. Dar, ca urmare a 
aşteptărilor profesorilor, toţi cei 20 de copii au înregistrat performanţe 
deosebite şi scoruri înalte la testele şcolare. 
Acest studiu este considerat clasic pentru efectele aşteptărilor 
profesorilor, deşi trebuie să remarcăm că unii psihologi au criticat 
maniera de desfăşurare a studiului şi ambiguitatea rezultatelor sale 
(Shackleton şi Fletcher, 1984). Alţi psihologi au criticat acest studiu 
din motive etice. 
4. O definiţie a inteligenţei"? Luând în considerare dezacordul 
asupra a ceea ce reprezintă comportamentul inteligent, ca şi 
diversitatea teoriilor inteligenţei (vezi, mai ales, teoria lui Gardner şi 
teoria lui Sternberg, din prima parte a capitolului), intervine întrebarea: 
Se poate măsura inteligenţa? Heim (1970a) concluzionează că un test 
bine validat rămâne cel mai bun mijloc de măsurare a inteligenţei unei 
persoane. în mod similar, Houghton şi Wigdor (1989) afirmă că, în 
ciuda limitelor, testele de aptitudini sunt, în continaure, cele mai utile 
instrumente de selecţie şi orientare şcolară şi profesională.