Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

Evaluarea operei ştiinţifice a lui Cattell 
1. In timp ce trăsăturile de suprafaţă propuse de Cattell (în 
special extraversia şi anxietatea) ,şi-au dovedit validitatea, pentru 

---

Personalitatea 75 
trăsăturile de bază, studiile nu au putut găsi un suport la fel de solid 
(Eysenck şi Eysenck, 1969; Vagg şi Hammond 1976; Saville şi 
Blinkhorn, 1976; Browne şi Howarth, 1977). Totuşi, Kline (1981b) 
argumenta această lipsă de suport prin folosirea unor tehnici de 
analiză variate şi, uneori, inadecvate. 
2. Peck şi Whitlow (1975) remarcau că, pentru a fi acceptată de 
majoritatea psihologilor, teoria lui Cattell trebuie să demonstreze că 
datele pe care le are la bază sunt corecte şi capabile să determine un 
număr stabil de factori primari. De asemenea, aceşti factori trebuie 
să-şi demonstreze atât validitatea psihologică, cât şi cea matematică. 
3. în ciuda contradicţiilor ditnre Eysenck şi Cattell cu privire la 
metodele de formulare a structurii personalităţii, există o serie de 
puncte comune legate de factorii secundari, ceea ce conferă o relativă 
validitate ambelor teorii, ca şi chestionarelor derivate. 
Concluzii: „Big Five" 
Din cele discutate până în acest moment, se poate reţine 
descrierea structurii personalităţii în termeni de dimensiuni majore-
nevrotism, extraversiune, psihotism (teoria lui Eysenck) sau de 
trăsături detaliate, sub forma a 16 sau 23 de factori (teoria lui Cattell). 
S-au relevat deja similitudinile acestor teorii. Care este concluzia? Se 
poate realiza un compromis, care să cuprindă 5 factori majori ai 
personalităţii (care decurg din teoriile celor doi psihologi). Iată câteva 
opinii ale specialiştilor asupra acestei concluzii: 
1. Una dintre cele mai serioase confirmări ale acestei concluzii se 
regăseşte în studiile lui Norman (1963), Tupes şi Christal (1971). Aceşti 
cercetători au supus analizei factoriale datele obţinute în urma aplicării 
chestionarului lui Cattell pe diferite loturi de subiecţi. în ciuda dife­
renţelor dintre loturi, s-a conturat o structură comună de bază a persona­
lităţii, structură ce poate fv descrisă prin 5 factori principali. Aceştia au 
fost denumiţi astfel: extraversiune, amabilitate, conştiinciozitate, 
stabilitate emoţională şi cultură. Aceşti factori sunt cunoscuţi sub 
numele de Big Five (marele cinci). în Figura 2.4 puteţi urmări o 
descriere mai detaliată a scalelor de trăsături ce caracterizează cei 5 
factori. „ • . 

---

76 Diferenţe interihdividuale 
2. Cei 5 factori decrişi în figura 2.4, au fost identificaţi în multe 
studii desfăşurate pe loturi de copii (Digman şi Inouye, 1986) şi de 
adulţi (McCrae şi Costa, 1985, 1987). Totuşi, există unele controverse 
cu privire la natura acestor factori. McCrae şi Costa (1985) au propus un 
nou factor de personalitate - disponibilitatea - care se referă la indivizii 
deschişi la experienţe, aşa cum o indică înclinaţiile artistice şi 
intelectuale, creativitatea, liberalismul, valorile netradiţionale, 
independenţa şi lipsa de pragmatism. Eysenck şi Eysenck (1985) se 
declară împotriva acestui nou- factor, argumentând că este doar opusul 
psihotismului. Hamson (1988) consideră disponibilitatea pentru 
experienţă ca o parte componentă a unuia dintre cei cinci factori majori 
şi anume a culturii. 
3. Goldberg (1981) remarcă că Big Five poate cuprinde toate 
structurile de personalitate derivate de către teoreticieni din evaluarea^ 
şi clasificarea trăsăturilor de personalitate. 
4. Hampson (1988) concluziona: „Deşi dezbaterea cu privire la 
structura personalităţii este departe de finalizare..., Big Five reprezintă 
un compromis rezonabil între poziţiile extreme pe care de situează 
Eysenck şi Cattell" (p.71).