Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

Cari Rogers: Teoria sinelui (Self Theory) 
Teoria lui Cari Rogers îşi are originile în practica autorului în 
domeniul consilierii şi psihoterapiei. Spre deosebire de psihanaliză 
(v.cap.3), teoria lui Rogers nu încearcă să examineze sensurile 
ascunse ale comportamentului şi nici nu caută cauzele în perioada 
copilăriei. Rogers pune accent pe „aici şi acum", indivizii fiind 
consideraţi cei mai buni experţi ai înţelegerii propriei persoane. 

---

Personalitatea 89 
Modul în care indivizii percep evenimentele vieţii lor le modelează 
reacţia la aceste evenimente. 
Sinele 
Conceptul central al teoriei lui Rogers este cel din sine (seif), 
reprezentând părerea individului despre ansamblul propriilor 
percepţii, sentimente, valori şi atitudini, achiziţionate prin experienţa 
de viaţă, care îl definesc ca persoană. Sinele perceput influenţează 
atât perceperea lumii, cât şi comportamentul unei persoane. Cealaltă 
faţetă a sinelui, după Rogers, este sinele ideal, care se referă la modul 
în care o persoană ar avea sau ar trebui să fie. De exemplu, o femeie 
se poate percepe ca fiind o persoană respectată, cu succes în carieră, 
dar cu unele lipsuri în rolul de mamă şi soţie (ceea ce poate fi sau nu 
adevărat). Sinele ideal îi poate cere acestei femei să aibă acelaşi 
succes şi în celelalte două sfere ale vieţii sale. Sănătatea psihologică 
presupune compatibilitatea (măcar parţială) a sinelui perceput cu cel 
ideal. Probleme psihologice apar în momentul în care intervine o 
discordanţă (Rogers foloseşte termenul „incongruenţă") între cele 
două faţete ale sinelui sau între sine şi feedback-urile primite de la 
mediu. 
într-un studiu desfăşurat pe 250 de subiecţi, testaţi separat 
pentru nevrotism şi pentru congruenţă sau sinceritate (apropierea de 
experienţa emoţională interioară), Tausch (1978) a arătat că indivizii 
cu un nivel înalt de incongruenţă sunt mai înclinaţi să manifeste 
simptome nevrotice.