Psihologie pastorală

Neobrăzatul

Înseamnă neobrăzare îndrăzneala pe care o arăţi spunând şi făcând lucruri dezgustătoare. Neobrăzat este cel care jură cu uşurinţă pentru orice fleac şi se lasă lesne defăimat şi ocărât, are o fire josnică şi este în stare de orice nesimţire. Să nu te mire faptul că se apucă să danseze în mod deşănţat mai înainte de a fi ameţit. La serbările de la bâlci se pune bine cu spectatorii, doar o face rost de ceva bani. Neobrăzatul se ia la ceartă cu cei fără bilet, care dau năvală să vadă un spectacol gratuit. Nu se dă în lături să deschidă o cârciumă, o casă de desfrâu, să strângă dările, şi nu este nici o meserie atât de josnică de care să nu se apuce.

Neobrăzatul face pe crainicul public, face pe bucătarul şi joacă la jocurile de noroc. Refuză să-şi întreţină mama, este urmărit pentru furt şi-şi petrece timpul mai mult în puşcărie decât acasă. În jurul lui, lumea se adună ca la bâlci; unii vin, alţii pleacă, fără să-l ia în seamă. Unii ascultă începutul flecărelii, alţii câteva cuvinte, iar câţiva doar sfârşitul. Neobrăzatul crede de cuviinţă să-şi dea în vileag nemernicia ca s-o cunoască lumea, ca la un spectacol. E mereu în proces – când acuzator, când acuzat. Când este pârât, jură strâmb. Când acuză, vine la proces ţinând în piept cutia cu dosare şi cu mâinile pline de hârtiuţe. Îi place să fie în fruntea unor gură-cască, le dă bani cu împrumut, cerând o dobândă de trei jumătăţi de obol la o drahmă pe zi. Dobânda o încasează colindând cât e ziua de mare prin cârciumi, prin halele cu peşte proaspăt ori sărat, iar banii adunaţi de pe urma şmecheriilor îi bagă în gură (obicei al oamenilor din popor ironizat adesea de către scriitorii comici).

Astfel de oameni sunt obositori, abia aşteaptă prilejul să te ocărască şi strigă cât îi ţine gura, făcând zarvă prin ateliere şi pieţe.