Nu e greu să cuprinzi în câteva cuvinte năravul acesta. Mojicia este, de pildă, o glumă necuviincioasă, spusă pe faţă, fără ocolişuri şi care se cuvine condamnată. Mojic este omul care atunci când se află în tovărăşia unor femei de condiţie liberă, este capabil să-şi ridice haina să i se vadă goliciunea. La spectacol, e singurul care continuă să aplaude atunci când toţi ceilalţi spectatori s-au oprit, şi tot el este cel ce fluieră pe actorii pe care ceilalţi spectatori îi urmăresc cu admiraţie. Când în teatru domneşte tăcerea, mojicul îşi dă capul pe spate şi sughite, atrăgând atenţia celor din jur. Când târgul este în toi, mojicul se apropie de taraba unde se vând nucile. Stă în picioare, se apucă să ronţăie nuci şi caută prilej de vorbă cu negustorul. Pe unii dintre trecători pe care abia i-a cunoscut îi strigă pe nume. Dacă-i vede grăbiţi, îi obligă să-l aştepte. E în stare să se ducă şi să strângă mâna unuia care a pierdut un proces de seamă chiar în clipa când omul părăseşte tribunalul. Proptit în faţa unei frizerii sau parfumerii, povesteşte că are de gând să se îmbete.