Căutând să definim prostia, am putea spune că este o încetineală a minţii exteriorizată prin vorbe şi fapte. Prostănacul este omul care socoteşte cu socotitoarea, face suma întregului dar întreabă totuşi pe cel de alături cât face. Dacă este citat într-un proces ca acuzat, el uită şi pleacă la ţară. Cum îl laşi singur la teatru, îl cuprinde somnul. Mănâncă până se îmbuibă, se trezeşte din somn, iese afară pe întuneric şi este muşcat de câinele vecinului. Ia un lucru şi-l pune la loc sigur, ca apoi să-l caute fără să-i mai dea de urmă. Aflând de decesul unui prieten, se duce la înmormântare cu faţa posomorâtă, cu ochii în lacrimi şi spune: „Să fie într-un ceas bun”.Când primeşte o datorie de la cineva, e în stare să-şi aducă martori. În toiul iernii, îşi dojeneşte sclavul fiindcă nu i-a cumpărat castraveţi. Îşi istoveşte copiii, punându-i să facă exerciţii de gimnastică şi alergare. Când e la ţară îşi pune linte la fiert, o sărează de două ori de n-o mai poate mânca nimeni.
