7. Apropiaţi fizic, îndepărtaţi afectiv
Motto: Calitatea relaţiilor familiale
este exprimată de modelul
„apropierii interioare” şi
al simultanei „distanţări exterioare”,
sau de cel opus,
al „distanţei interioare” şi al „apropierii exterioare”.
În mediile urbane şi industrializate, adulţii muncesc şi nu au posibilitatea de a-i asista pe bătrâni. Când prezenţa acestora este „neproductivă”, devin incomozi şi deranjanţi pentru cei care „produc”. Intoleranţa familialilor se manifestă în special când apare o boală invalidantă care îl face pe bătrân să nu mai fie auto-suficient. Atunci izbucnesc încărcături agresive latente, subterane, ascunse. În asemenea cazuri membrii familiei se comportă ca locatarii unui bloc în şedinţă de regie, familia transformându-se într-un spaţiu de ceartă, de discuţii aprinse, de nemulţumiri.
În aceste cazuri, bătrânul este maltratat sau abandonat. Devine o victimă care nu poate să se apere din slăbiciune sau din frică de represalii. Privitor la violenţa împotriva bătrânilor se estimează că 10% dintre americanii de peste 65 de ani au fost maltrataţi de familialii lor.
Dostları ilə paylaş: |