Psihologie pastorală

b. Frica de a muri

Analizând retroactiv lucrurile, în timp ce studia textul colocviului cu Valer, preotul Ion descoperi că moartea era de fapt în centrul angoasei pacientului. Într-o oarecare măsură, Valer şi-a dat seama că situaţia sa era foarte dificilă, tratându-se de fapt de o chestiune de viaţă şi de moarte. De trei ori, în timpul conversaţiei, Valer şi-a manifestat frica de a muri, dar preotul continua să evite subiectul, sau cel puţin să neglijeze dureroasa perspectivă. Astfel preotul şi-a dovedit propria lipsă de maturitate duhovnicească: el se temea să abordeze cel mai profund şi mai important subiect al vieţii duhovniceşti: moartea. Şi aceasta într-un moment în care interlocutorul său avea nevoie stringentă să cunoască câte ceva despre această realitate, întrucât simţea că îl pândeşte.

Valer se temea de o moarte impersonală, de o moarte la care el nu ar fi participat, de care nu şi-ar fi dat seama. El simţea că o astfel de moarte i-ar nega posibilitatea de a muri bărbăteşte. Mai ştia că în mediul mecanic în care „aceia” l-au adus, moartea ar fi fost doar un element al procesului de manipulare umană căruia el îi era obiectul. În disperata lui interpretare a realităţii, au existat momente de protest. El, ţăran de munte, care muncea dur pentru a-şi câştiga pâinea, ştia că are dreptul la o moarte naturală, întru totul „a sa”. Vroia să moară după cum a şi trăit. Ştia că dacă ar fi murit sub anestezie, ar fi fost absent în momentul crucial al existenţei umane.

Dar dincolo de toate acestea, mai exista ceva. Valer nu era pregătit să moară. De două ori a încercat să-i comunice aceasta preotului Ion în absoluta lui disperare, dar preotul nu a înţeles aceasta. Când preotul a spus „Consideraţi că sunteţi pregătit”, înţelegând prin aceasta operaţia, Valer a dezvăluit ceea ce avea realmente în minte: „... să mor, nu sunt pregătit. Pentru că dacă vine sfârşitul, se pierde tot ceea ce este aici...”. Se poate doar imagina ce se află în spatele acestor cuvinte disperate, relevante ale unei agonii fără speranţă. Pentru preot constituia ceva prea dificil să vorbească despre aceasta, tocmai de aceea el a diluat şi înmuiat mesajul lui Valer evitând confruntarea cu agonia personală a pacientului. Preotul Ion nu a fost deci la înălţimea exigenţelor momentului, iar întâlnirea cu ţăranul Valer relevă toată fragilitatea şi superficialitatea sa duhovnicească.