Psihologie pastorală

4. Sadismul – vocaţia de criminal

Termenul este preluat după autorul romanelor marchizului francez Donatien Alphonse de Sade (1740-1814), în care sunt povestite istorii de o rară violenţă sexuală. Această perversiune afectează în special sexul masculin şi este caracterizată de dorinţa, însoţită de plăcerea sexuală, de a face să sufere în sens fizic şi moral obiectul sexual. Uneori plăcerea se naşte din reprezentarea fantastică a provocării suferinţei, sadicul mulţumindu-se cu fantezii. Uneori însă necesită o acţiune reală cu un partener, pe care sadicul îl supune la acte violente, ajungând până la omucidere (fapt demonstrat de cazurile de delicvenţă sadică pe care istoria criminologiei le înregistrează).

În timpul dezvoltării psiho-afective normale, încărcăturile agresive sunt neutralizate de cele erotice, amestecându-se cu acestea. Dacă cauze circumstanţiale deranjează această fuziune a instinctelor primare, impulsul erotic şi cel distructiv se disociază. Dacă deci instinctul distructiv al copilului nu este sublimat şi nu se integrează în sexualitate, se manifestă în adult ca perversitate sadică (o anumită doză de agresivitate rămâne totuşi în bărbat în timpul raportului sexual normal şi constituie un element erotizant). Agresivitatea sadicului se descarcă pe un plan primitiv, infantil şi vine actualizată doar pentru a căuta plăcerea sexuală.⁷⁵

Sadicii sunt de obicei persoane labile, care au o scăzută experienţă în viaţa de relaţie şi care doar „stricându-i” pe alţii pot să compenseze şi să anuleze propriul sentiment de inferioritate. Adeseori trecutul lor este marcat de un excesiv rigorism, care se exercită ca reprimare patologică asupra instinctului agresiv: tată tiranic, violent, mamă hiper-moralistă, perfecţionistă.⁷⁶

Şi în cazul acestei perversiuni acţiunea păstorului ar trebuie să fie mai mult profilactică, respectiv ar trebuie să se concentreze asupra copilului tocmai la vârsta când este posibil să ia naştere această perversiune. Copilul trebuie ajutat să-şi stăpânească instinctul distructiv şi ieşirile violente, pentru ca acestea odată sublimate, să poată fi transfigurate. În cazul persoanelor pentru care această perversiune a devenit deja o a doua natură, atitudinea păstorului trebuie să devină deja personalizată, respectiv să ia în calcul în mod concret fiecare caz în unicitatea şi concreteţea lui. Se poate acţiona gradual, progresiv, în măsura în care persoana sau persoanele în cauză sunt dispuse schimbării în bine.