Psihologie pastorală

Autentica castitate este de fapt, realmente, o harismă, ceva acceptat cu întreaga fiinţă şi nicidecum o consecinţă a unei impuneri juridice (precum în dreptul canonic romano-catolic privitor la sacerdoţiu), a unei dispreţuiri sau a unei fugi de sexualitate: este ultima etapă a unei dezvoltări profunde, o iubire mult mai oblativă decât cea conjugală.

1. Primul stadiu al evoluţiei agresivităţii este acela autodistructiv. Coincide cu faza orală (primul an de viaţă) în timpul căreia copilul are ca tendinţă satisfacerea imediată şi obedienţa necondiţionată la principiul plăcerii, manifestând o agresivitate primitivă şi violentă nu doar spre obiectele exterioare, ci şi înspre sine însuşi.⁹³

2. Ulteriorul stadiu este acela posesiv, care coincide cu faza anală (al doilea an de viaţă), în timpul căruia copilul trăieşte raportul cu adulţii acceptându-i pentru că îl gratifică, refuzându-i când este frustrat, cu aceleaşi modalităţi pe care le actualizează privitor la conţinuturile intestinale, în care găseşte sentimente de plăcere fie când le elimină, fie când le reţine.

3. Succesivul stadiu de agresivitate este competitiv, de la 3 la 6 ani, coincide cu faza falică. În această perioadă copilul se confruntă în raporturile cu alţii cu sentimentul rivalităţii, al competiţiei şi al cuceririi.⁹⁴

4. Ultimul este stadiul agresivităţii genitale, care interesează adolescenţa şi vârsta matură. Intervine fuziunea dintre instinctul afectiv şi cel sexual şi agresiv: Tanatos se uneşte cu Eros, se sublimează devenind constanţă, iniţiativă, autosiguranţă, responsabilizare şi capacitate de colaborare.⁹⁵

Evoluţia instinctului agresiv, precum aceea a lui Eros determină în om un traseu ascendent: de la o formă primitivă, distructivă, se trece, prin intermediul mecanismelor inconştiente de sublimare la capacităţi constructive şi pozitive.⁹⁶

Copilul, de-a lungul copilăriei şi adolescenţei, evoluează de la un stadiu agresiv posesiv la unul oblativ, de la dependenţă la autonomie, de la egocentrism la socializare. Totuşi fazele evolutive ale lui Eros şi Tanatos pot să nu urmeze această dinamică, deoarece fixări, deviaţii şi regrese din fazele precedente pot să determine prezenţa unor caracteristici imature ale personalităţii adultului. Nu este vorba în mod necesar de o imaturitate globală, care investeşte întreg comportamentul, ci de sectoare de imaturitate în straturile profunde ale personalităţii, adică în tendinţe afective şi agresive. O blocare a adultului - de exemplu - în starea auto-erotică, poartă la un infantilism afectiv, la dorinţa însetată de a dobândi iubire şi admiraţie, la dificultăţi în raporturile afectivo-sexuale mature, la instrumentalizarea partenerului.

Începând de la naştere, individul se găseşte în conflict între sentimente de iubire şi sentimente ostile şi tocmai depăşirea acestui conflict marchează maturitatea psihologică. Este matur dacă a integrat tendinţele sale instinctive, fără să le reprime în mod inconştient. Pentru aceasta este necesar să aibă în timpul copilăriei o relaţie validă cu amândoi părinţii, a căror datorie este nu de a accentua în mod patologic reprimarea tendinţelor instinctive, şi ce a favoriza evoluţia şi sublimarea lor.⁹⁷

Trebuie, în plus de aceasta, să nu se confunde agresivitatea cu ostilitatea, pentru a se evita să reacţionăm agresiv (adică ostil) favorizând reprimarea acestui instinct, împiedicându-i necesara integrare, încurajând în acest mod pasivitatea. Nu toţi părinţii simt necesitatea de a favoriza, împreună cu sănătatea şi dezvoltarea fizică, şi dezvoltarea psihică a copiilor: adeseori neglijează punerea în valoare a factorilor psihici şi recunoaşterea normelor esenţiale ale igienei mintale.
Lectură: