Psihologie pastorală

Linguşitorul

Linguşirea ar putea fi definită ca o comportare lipsită de demnitate, de pe urma căreia însă, linguşitorul are partea lui de folos. Mergând pe drum alături de un altul, linguşitorul este capabil să-i spună: „Bagi de seamă cu câtă admiraţie se uită lumea la tine? Nu e om în cetate cu care să se petreacă lucrurile aidoma. Ai fost la înălţime ieri în agora. Erau acolo adunaţi peste 30 de oameni şi care mai de care vorbeau despre cel mai brav dintre cetăţeni. Cel dintâi nume pomenit a fost al tău, şi tot el a stăruit pe buzele lor până la urmă”. Şi în timp ce linguşitorul rosteşte astfel de cuvinte, se face că scutură o scamă de pe haina celui linguşit, iar dacă vântul i-a suflat vreun fulg pe păr, se grăbeşte să-l ia spunându-i surâzând: „Firele de păr alb demonstrează înţelepciune”.

Când cel linguşit vorbeşte, linguşitorul porunceşte celorlalţi să tacă; când cântă, îi aduce laude, iar atunci când a încetat, îl aplaudă strigând: „Bravo!”. Dacă a făcut o glumă neizbutită, linguşitorul râde în hohote şi aduce haina în dreptul gurii, prefăcându-se că nu-şi poate stăpâni râsul. Pe drum, face semn trecătorilor să se oprească spre a trece „onoratul domn”. Când târguie din piaţă mere şi pere pentru odraslele prietenului, le aduce şi le împarte de faţă cu tatăl lor, ba îi şi îmbrăţişează pe copii, spunându-le: „Ce copii buni, şi cum mai seamănă cu tatăl lor!”. Când se întâmplă să-şi cumpere încălţăminte amândoi, îi spune că piciorul lui are o linie mai frumoasă decât gheata, iar dacă se duce în vizită la un prieten, linguşitorul aleargă să ducă ştirea „Vine la tine”, şi apoi se întoarce ca să-i spună „I-am dat de veste”. La masă este cel dintâi dintre invitaţi care laudă vinul şi nu uită să adauge: „Mâncaţi cu atâta graţie”. Gustând din bunătăţile de la masă, îl îndeamnă: „E delicios”.

Între timp, are grijă să îl întrebe dacă nu cumva îi e rece şi dacă n-ar fi bine să îi pună haină pe spate. Şi când rosteşte aceste cuvinte îi şi pune o haină pe el. Se pleacă apoi să-i şoptească ceva la ureche. Când vorbeşte cu alţii, îl urmăreşte cu privirea. La teatru, se grăbeşte să ia pernele din mâna sclavului ca să le aşeze pentru prietenul său. Îi mai spune că are o locuinţă clădită după un plan minunat, că are o grădină îngrijită şi că portretul îi seamănă leit.

Într-un cuvânt, linguşitorul spune şi pune la cale numai lucruri prin care bănuieşte că poate fi cuiva pe plac.