Psihologie pastorală

Cărpănosul

Cărpănoşia este lipsa de generozitate în faţa cheltuielilor. Cărpănosul este omul care după succesul repurtat la concursurile tragice (în calitate de organizator al corului şi al reprezentaţiei dramatice) consacră zeului Dionisos o placă de lemn pe care şi-a gravat doar numele lui. Cu prilejul cotizaţiilor făcute în adunarea poporului, cărpănosul părăseşte locul fără să scoată un cuvânt. Când îşi mărită fata, vinde carnea animalelor aduse jertfă, afară de cea rezervată preoţilor, iar pe servitorii tocmiţi cu acest prilej îi angajează cu hrana de acasă.

Când comandă corabia pe care el însuşi a avut sarcina s-o echipeze¹⁰⁴, se culcă pe punte pe aşternutul cârmaciului, în timp ce pe al lui îl pune la păstrare. La sărbătoarea Muzelor (sărbătoare consacrată şcolii, prilejuind jocuri şi sacrificii organizate prin cotizaţiile elevilor) de teamă de nu plăti taxa impusă, nu-şi trimite copiii la şcoală, pretextând că sunt bolnavi. Aduce el de la piaţă carnea şi legumele, pe care le ascunde în faldurile veşmântului. Zărind de departe pe un prieten cu care a avut prilejul să stea de vorbă mai înainte şi care face o colectă de bani, se abate din drum, ocoleşte şi se duce acasă.

Nevestei nu-i ia slujnică, măcar că i-a adus o zestre mare, ci-i tocmeşte o fetiţă care s-o însoţească. Cărpănosul poartă o încălţăminte peticită, dar susţine că e tot atât de bună ca şi una nouă. Dimineaţa, deretică singur prin casă şi face paturile. Când vine la teatru, se aşează pe o haină veche şi întoarsă pe jos, pe care şi-a adus-o singur.